marți, iulie 29, 2008

Dezlegare la turme

Am tot încercat să evit în ultima perioadă mixul de faună din Bucureşti. Nu că în alte părţi o fi mai bine, deşi înclin să cred că în Braşov sau Oradea e mai altfel. Adică întâlneşti pe străzi şi animale din acelaşi regn. Pisicile sunt un exemplu bun.

Mi-am schimbat chiar traseele de plimbare şi locurile unde obişnuiam să duc la pieire contul bancar. Şi o perioadă am reuşit. M-am fofilat elegant şi-am salutat din mers trompetele sclipicioase şi burtoşii sleiţi de căldurile oraşului, şepcile paietate şi genţile orbitoare, curelele cu logo la vedere şi tocurile cui asortate cu maieurile de Obor.

Acum câteva seri însă m-am lovit la propriu de turma pierdută. Visam în lumea mea mergând aproape teleghidată, desenând în minte contururi de plaje pustii, orizonturi perfecte, piele bronzată şi mirosind a mare, cocktailuri leneşe... Când, la propriu m-am ciocnit de realiate. Un domn borţos, cu pantofi de lac şi cămaşă alb-neon, cu gel şi parfum în exces m-a călcat efectiv pe bombeu. Fiind în sandale, am resimţit cu lacrimi în ochi impactul. Acum, toate bune şi frumoase dacă şi-ar fi cerut scuze. Dar nu. Porcul spinos şi-a continuat convorbirea telefonică (cum altfel? ţinând telefonul oblic să se vadă bine marca; şi bonus degetul mic ridicat falnic) şi ignorându-mă complet.

După care, când credeam că am scăpat, m-am întâlnit şi cu viţica bălţată. Probabil verişoară bună cu porcul spinos de mai devreme, că altfel nu pot să-mi explic. Aici măcar am apucat să ne privim în ochi. Am recunoscut acei ochi de viţică blândă. Perfect goi. Blank. Nu spun nimic. La propriu mi s-a părut că văd hăul în el. Ok, exceptând machiajul. Bălţat. În schimb buzele ţuguiate şi lăcuite abuziv îmi sugerau multe. Problema ei (problema de moment că sigur avea şi altele) erau pachetele. Punguţe peste punguţe de cumpărături. Şi pe lângă ele, eu. Că oricât de slabă aş fi, nu aveam cum să încap odată cu pachetele prin acelaşi loc. Frână eu, frână ea. Se uită. Blank. O invit, că doar are sacoşe. Ea ezită. Acelaşi blank. Mă pornesc deci sprintenă înainte. Se uită preţ de o secundă şi ţâşneşte şi ea. Ouch. Şi-a înfipt cutia de pantofi în piciorul meu. Celălalt decât piciorul călcat mai devreme. Mă zbat să scap dar văcuţa vine cu o idee salvatoare. Ridică restul de pungi peste cap în dorinţa de a le trece peste mine. Îmi arde una scurt în moalele capului. După cum a sunat cred că erau farfurii. Sau căni. Ceva. Sau era de la mine? Hmmm. În final şi-a cerut scuze. La fel de blank însă.

Cauza e pierdută. Turmele au fost dezlegate. Porcii spinoşi şi viţicile cu privirea lină au invadat oraşul. Fuge cine poate.

duminică, iulie 27, 2008

Delight

Spuneam că mai urmează...
Un fel de continuare la
prelude.

(Şi, Innu, tot nu mi s-a făcut poftă de vacanţă.)









vineri, iulie 25, 2008

Perfect combination

The Diva featuring Massive Attack. Fatal combination.
Strong, pure, passionate. Brings back memories.



(iar peste o săptămână voi fi pe gazon, în faţa scenei - bring it on!)

joi, iulie 24, 2008

Despre mărimea care contează

Deunăzi, plimbându-mă agale prin Mall-ul cel nou, ăla mare şi năucitor, mi-a atras atenţia o vitrină. Vitrină a unui magazin cunoscut, să-i spunem brand internaţional. În vitrină, lângă 3 manechine de copii aschilambici, era un anunţ.

"Preţurile produselor pentru copii variază în funcţie de mărime. Vă rugăm verificaţi."

Adică ce să verific? Mărimea, preţurile sau copilul? Nu pot să cred că (încă) se mai poartă chestia asta demodată, ruptă din cataloagele Neckermann 1988. Deja îmi închipui două gospodine la cumpărături. Una are un plod de vreo 5 ani, slăbuţ. Alta, unul de vreo 3 dar bine făcut şi crescut în virtutea chiftelelor, şeicurilor şi cartofilor plăsticoşi îngurgitate de la prietenul Ronald. Prima ia haine mai mici, deci mai ieftine, a doua plăteşte mai mult, că doar nu se mândreşte degeaba cu rotofeiul în care a investit strategic chenzinele.

E corect? Nu ştiu. Dar dacă s-ar aplica şi la ţoalele pentru doamne? Ar funcţiona pe principiul "ai fost vacă şi ai băgat în tine papanaşi, clătite şi tocăniţe toată vara? pune mâna şi plăteşte! 5 cm în plus pe şoduri fac 15 lei" - n-ar fi rău, ia să vezi cum s-ar sensibiliza. Dacă le spui "treci la dietă că ai pus pe tine şi nu mai încapi în 36-ele de anul trecut" zice că ţi se pare. Aşa, durerea acută la portofel s-ar putea să le trimită direct la sală.

Eu m-aş gândi o campanie pornind de la ideea asta. Hmmm...

miercuri, iulie 23, 2008

Trafic update

În primul rând. Cine mă căuta obsesiv pe google a renunţat. Şi nu cred că nu mă mai vizitează, ci s-a prins cum stă treaba şi că lucrurile de fapt nu sunt aşa de complicate pe cum păreau :-)
Eu cred că până la urmă am făcut o faptă bună povestind despre asta.

Apoi. E cineva care tot îmi caută nod în papură. Adică aşa: "sandale şi picioare naşpa pisicot" sau "pedichiură nefăcută pisicot". Acum stau şi mă minunez. Cum poate crede cineva că va găsi aşa ceva pe google. Sau la mine pe blog :P
Asta una la mână. Pe urmă cum adică nene pedichiură nefăcută. Nu există aşa ceva la Pisicot. Şi nici picioare naşpa. Zau. Hai că sandalele sunt după gustul fiecăruia. Deşi publicul cititor a acordat note bune.

Sunt curioasă ce mai urmează... voodoo?

marți, iulie 22, 2008

Prelude

And still to come soon...

luni, iulie 21, 2008

Nume de cod GJ

Eu atât am de spus. Mâine e marţi.

P.S. Dacă am fost prea subtilă am adresă de mail :D

vineri, iulie 18, 2008

Run chicken run

Scrie A3 o ştire despre ţăranul care a distrus în glumă un laptop. Pe scurt omul a luat un laptop de marcă şi l-a altoit cu toporul în bătătură. A făcut un filmuleţ şi l-a urcat pe youtube. În final s-a descoperit că a fost doar o glumă, omul nu era chiar ţăran, era electonist şi că laptopul era un dummy.

Faza amuzantă pe care o descrie A3 este reacţia mamei domnului în cauză, care s-a aprins că-i strică toporul (că ăla-i pentru lemne, bre). Eu mai adaug ceva. Atenţie la reacţia găinilor. Care la începutul filmului ciugulesc cu tupeu în cadru iar la vederea toporului mor de inimă.




In my place

Pentru Ilinca. Ştie ea de ce.
Şi pentru că (iar) e vineri.


joi, iulie 17, 2008

Priceless

Un drum banal în Băneasa. Plictiseală. Maşini amorţite la semafoare. Muzică în buclă. Stropi timizi de ploaie. Şi gata. Norii aleargă spre apus.

Cumpărături mici în virtutea reducerilor. T-shirt 18 ron. Alt T-shirt 14 ron. Fresh de portocale 9 ron. Cosmetice 30 ron. O salată caesar 10 ron. Suficient, fug spre casă.

Peisajul de afară priceless.

That's not my name

Să spunem că în noaptea asta am atitudinea blondinei de mai jos. M-am săturat să fiu atât de uşor catalogată, să mi se atribuie nume, să mi se lipească etichete gratuite. Cine nu mă cunoaşte, să se abţină.

Că bine le zice domnişoara...
They call me quiet girl but I'm a riot.

miercuri, iulie 16, 2008

marți, iulie 15, 2008

Scary post

Teo s-a pus pe scris despre spaime, fobii, frici. Şi m-a provocat fără să vrea la o leapsă. Nu de alta, dar citind la ea mi-am dat seama că nimic din cele enumerate acolo nu mă bagă în sperieţi. Poate sunt eu pe dos.

Ia să vedem. Păienjeni, gângănii, insecte - nu. Nici măcar rozătoare sau şerpălăi. Apă - nu. Foc - nici atât. Înălţime - chiar îmi place. Întuneric - nu. Boală, durere fizică - nu prea, că am tot experimentat.

Bun, sunt chestii care îmi displac, recunosc. Nu mă dau în vânt după cutremur mai ales dacă se întâmplă să fiu singură. Şi, în mod nefericit, la etajul 10. Sau după mulţime. Mai ales dacă se mişcă haotic. Merg la concerte dar uite, la hypermakret mă cam ia cu transpiraţii. Prea ulte culori, prea multe cutii, prea multă agitaţie. Ceea ce chiar nu îmi place este violarea spaţiului personal. Nu ştiu dacă e claustrofobie în adevăratul sens al cuvântului. Pentru că pe lângă faptul că prefer să nu merg cu liftul, să nu dorm la perete, să nu mă înghesui în autobuz...mai am o problemă de limitare interrelaţională. Urăsc să-mi stea cineva pe cap. Să-mi vorbească de la 20 cm, să mă atingă în timp ce-mi explică chestii, să-mi culeagă scame (imaginare uneori) de pe haine, să mă sufoce chiar şi prin atitudine., să mă controleze, să-mi ţină socoteala. Până aici.

Şi acum stau şi mă gândesc e mai bine să ai o fobie (sau dileală?!), una şi bună, sau mai bine ca Teo. Simple şi multiple. Măcar ea scapă mai ieftin la psiholog!

Acum, revenind şi la chestii serioase, de genul "de ce ţi-ar fi frică" mă tot obsedează o idee. Nu - nu războiul nici extratereştrii. Nici "defectarea" soarelui - au fost prea multe filme pe tema asta. Eu am altă problemă. Într-un scenariu post-cataclismic în care (evident) aş fi supravieţuitoare aş înnebuni să iau evoluţia de la zero având cunoştinţele de acum. De exemplu să fie epidemie de gripă şi să ştiu că un simplu antibiotic ar rezolva totul foarte simplu. Dacă ar fi fost inventat. Dar nu e. Iar eu nu ştiu să-l produc. Nasol. Aş deveni schizofrenică în 2 ani.

Hai să vă văd pe voi acum.

luni, iulie 14, 2008

Gugălăi de week-end

Am mai scos ceva de la naftalină. După o selecţie dură au rămas următorii finalişti. Şi zău că mi-a fost greu să mă decid.

Locul 5
"poze cu orăşelul leneş şi robin"
Deci eu întrebam în disperare care-i treaba cu orăşelul ăsta leneş de-l tot caută lumea la mine şi Robin a fost deja acolo?!

Locul 4
"mi-am gasit ciorapii ejaculaţi"
Nasol, acum cu siguranţă o să-mi suspectez şosetele. Cine ştie ce fac nebunele prin sertar când le las singure acasă.

Locul 3
"cum trec migernele din lipsă de sex"
Simplu. Cu sex. Doh!

Locul 2
"teleportarea îngerilor cerului"
Aha. Da. Exact ca în Star Trek. Engage! Engage!

Şi locul 1, cu coroniţă (stropită cu aghiazmă!)
"innuenda să dea cineva cu apă sfinţită" :-))))))))
Ce pot să mai comentez aici?

sâmbătă, iulie 12, 2008

Despre stafii de week-end

Promo de sâmbătă dimineaţa pe A1. Cică ar trebui să mă facă să stau acasă şi să mă uit la tv.

Apare Sandra mai întâi, cam palidă, pe o muzicuţă veselă. Ştirile de la ora 19. Buuun. Apoi pe aceeaşi muzicuţă apare şi Crina. Tristă, că doar e sâmbătă, na, cam nasol de mers la muncă. Ştirile sportive. Ok...

Şi apoi mai apare ceva. "Stafiile trecutului". Înţeleg că e filmul de sâmbătă seara. Sau nu. Oare are legătură cu doamnele de dinainte? Mă îndoiesc, da' montajul face toţi banii. Bravo :-)))

vineri, iulie 11, 2008

Mi cafecito

Leapşa cu cafea. Teoretic era despre cana de cafea. Cum la birou cana mea e transparentă, leapşa e mai mult despre cafeaua din cană. Şi merge mai departe la cine are curaj.

joi, iulie 10, 2008

Ironic

Trebuie să învăţ să-mi citesc horoscopul săptămânal lunea. De dimineaţă, la cafea. Acum înţeleg de ce am încins cardul zilele astea. Cică săptămâna asta sunt predispusă la cheltuieli şi risipă.

Zău? Acum îmi spuneţi? Deja a joi seară. Vai...şi vine week-end-ul. God have mercy upon me!

Exhausted

Poate că ieri nu au fost o mie de grade, aşa cum ne-au ameninţat disperate domnişoarele de la tv, dar ploaia a venit. S-a anunţat timid după-amiază, cu vânt şi foşnet, cu nelinişte. Apoi, mai pe seară, şi-a trimis solii - nori războinici pe care i-am prins pe picior de luptă prin trapa maşinii.




După care - linişte. Am aşteptat, am aşteptat... Pe la 12 am pornit prin oraş căutând mirosul stropilor căzuţi pe pământul încă fierbinte. Nici urmă de ploaie. Doar vânt. Rece şi nehotărât.

Mai târziu, în toiul nopţii s-a pornit. Răpăială perfectă. Pe asfalt, pe marginile ferestrelor, pe cutiile de aer condiţionat, pe capotele maşinilor. Cu ochii închişi îmi închipuiam clăbuci gigantici, vârtejuri de picături, şiroaie prelingându-se haotic.

Apoi s-a liniştit. Am aţipit greu încercând să-mi clădesc visele din povestea de afară. Mă trezeam (prea) des să ascult ce se întâmplă.

În final, spre dimineaţă am adormit profund dar am fost trezită de bubuieli perfide, mai aproape, din ce în ce mai aproape. Nu am văzut fulgerele dar sunt convinsă că au fost un spectacol. Am preferat doar să-mi imaginez (din intimitatea patului) ce se întâmplă acolo, afară.

Acum mi-e somn. Toată povestea asta cu ploaia, cu norii, cu tunetele, cu fotografiile, cu drumurile, cu gândurile, cu visele, cu aşteptarea m-a cam obosit.

marți, iulie 08, 2008

Blink

UPDATE cu dedicaţie specială

Citeam zilele trecute în Tango o însemnare despre primele două secunde. Acelea care uneori îţi spun totul despre ce o să fie, despre cum o să fie, despre cât o să fie. Mi s-a întâmplat şi mie, recunosc. Să cunosc pe cineva şi, în câteva secunde, cât o bătaie de pleoape, să simt şi să ştiu. E straniu dar frumos.

Acum...revenind la lucruri pământene, îmi place când aud primele acorduri ale unei melodii, primele două secunde când e aproape imposibil să ştii ce e, şi totuşi îmi revin în minte amintiri, senzaţii. Instanteu şi la fel de frumos.

La fel şi cu imaginile. De exemplu asta. Sau asta. Fix două secunde. Sau asta. Tot două. Şi mi se face şi dor rău de Barcelona.

luni, iulie 07, 2008

Here I am

Cineva mă tot caută. Insistent, pe google. În fiecare zi, de mai multe ori pe zi. Uneori la interval de câteva secunde.

Mă întreb de ce nu ţine minte adresa. Sau de ce nu are history. Sau unde dispar eu de la un minut la altul, de mă caută iar şi iar şi iar... Eu sunt aici. Pe bune, mereu. Zău dacă plec vreodată.

Însemnarea asta nu-şi avea rostul dacă nu m-ar măcina curiozitatea. După o lună am cedat. Deci: care-i şmecheria?!

Good night, sun

duminică, iulie 06, 2008

Schimbarea la faţă

Azi m-am trezit cu chef de schimbare. Şi cum la mine nu prea mai am ce să fac (cauza e de mult pierdută), m-am apucat de muncit la blog. Ce-a ieşit se vede deja. I'm feeling blue today.

Ei bine, cu acelaşi chef s-au trezit şi băieţii de la NKOTB. Remember? Ăia de la care a început porcăria cu boy band-urile. Şi cântau
asta acum vreo 18 ani. Şi bine era dacă se opreau atunci. Da' ce s-au gândit ei? Că dacă treaba tot merge, fetele-s isterice, ia să mai scoată un album, aşa, la bătrâneţe. "Hit-ul" verii arată cam aşa, adică după părerea mea aceeaşi lăbăreală, aceleaşi versuri penibile, aceleaşi fete buuuune (recunosc), aceiaşi băeţi de băeţi care este ei. Cu ceva tatuaje în plus, cu riduri mai multe, cu nişte colăcei pe ici pe colo, cu neveste şi copii acasă.

Keep on rockin' boys! Good night and good luck.

sâmbătă, iulie 05, 2008

Fire king

E cineva trist astăzi? E cineva melancolic, plin de vise, de speranţe? E cineva singur? Pentru acei cineva dar şi pentru cei care azi prestează fără chef în fabrici şi uzine - o altă secvenţă de film care pe mine întotdeauna mă scoate din borcanul cu melancolie.
Enjoy.

vineri, iulie 04, 2008

Româneşte - principii

A doua relatare este despre ceva intim. Ştiu, ştiu...dar nu pot să mă abţin. În general sunt fidelă. Foarte. Prea - aş putea adăga. Nu testez piaţa doar dacă ceva mă nemulţumeşte, ci numai atunci când nu se mai poate. Mă refer la servicii. De exemplu am mers la aceeaşi coafeză (să mă scuze, hair stylist) vreo 10 ani. Până când şaten a devenit negru şi şuviţele m-au transformat în blondă veritabilă. Fără voia mea. Şi pe bani din ce în ce mai mulţi, ca şi cum în timp relaţia noastră s-ar fi consolidat exclusiv în sens pur financiar.

Ei bine, o ştiu pe fata de la cosmetică din anul II de facultate, adică of, de muuulţi ani. E cea mai bună. Cu tot dezavantajul unui salon de cartier, la 10 km de birou, mă încăpăţânez să merg la ea. Repede, bine şi ieftin. Ăsta e secretul. E o regulă care nu prea se mai aplică în ţara asta, dar aici da, încă funcţioneză cu succes. Aşa că de ce mi-aş căuta fericirea în altă parte?

Zilele trecute plec spre salon şi-mi dau seama că nu am cum să ajung la timp. Sun să anunţ, că aşa e frumos. Întârzii 12 minute. Are faţa lungă.
- Hai, să vedem ce-ţi mai fac acum.
???
- Păi ce pot să-ţi mai fac până la următoarea programare. Adică în 18 minute.
Aici eu m-am blocat. Nu numai că ne ştim de când vorba aia, nu numai că am avut bunul simţ să sun da'...era ca şi cum mă certa profa de geografie la teză. Ai venit mai târziu, să fii sănătoasă, vezi şi tu ce mai apuci să scrii.
Nu-mi vine-n minte decât să-i arunc asta (fapt care mă revolta mai mult decât motivele de mai sus):
- Haide mă, păi eu nu am stat data trecută 20 de minute după alta? Şi n-am comentat nimic, se mai întâmplă.
- Nu-i tot una, iubita. Era seara, la închidere, şi nu mi se dădeau peste cap toate programările.

Ei bine aşa ceva nu se face. Nu se spune. Nu unei cliente care i-a călcat pragul de sute de ori. Îmi venea să ies atunci pe uşă şi să-i spun direct în faţă ce gândeam. Dar...era 9 dimineţa, mă trezisem cu noaptea-n cap şi, hai să recunosc, rămâneam neepilată încă o săptămână, până găseam cine-ştie-unde o programare la vreo năucă fără creier sau/şi experienţă.

Aşa că prefer varianta asta:
- Bine, hai repede, că ştiu eu că poţi să termini şi în 18 minute.

Şi aşa a fost. Repede, bine şi ieftin. Dar probabil că a fost ultima şpagă pe care o mai primea de la mine. Acum testez iar piaţa. Poate fi şi o relaţie pe termen scurt, nu zic nu. Numai bine să fie. Şi fără faze.

joi, iulie 03, 2008

Postare de joi

S-a întâmplat de atâtea ori să constat (cu mirare şi amuzament, recunosc) că izbucnirile de moment sunt foc de paie a doua zi, încât de fiecare dată când mă entuziasmez de ceva nu pot să nu mă abţin să nu zâmbesc. Aşa, ca pentru mine.

Mă tot gândesc la proviziile mele de duminică seara. Alea ca pentru al treilea război mondial. Sau pentru o catastrofă naturală. Sau pentru dispariţia rasei umane. M-am gândit şi la asta. Dacă aş rămâne singură cuc? Ei bine, până mă lămuresc ce-o să fac, măcar să am provizii de îngheţată ca să fac faţă depresiei.

Păi a fost cam aşa. Am ajuns acasă cu entuziasm şi energie la cote maxime, mi-am băgat botul prin toate cutiile, am făcut rapid un top al preferinţelor şi m-am mustrat că am aruncat banii pe combinaţii bizare. Am desfăcut şi cutia cu trufe. De control, dacă au pus ăştia altceva înăuntru? Buuun. Le-am băgat la locul lor, frumos în frigider.

Azi e joi şi cutiile sunt în acelaşi stadiu. Adică nici măcar nu le-am mai verificat de duminică seara. Of, unde sunt serile de altă dată cu crize de bulimie? Serile cu masa plină de desert pe post de cină? Şi apoi un mezym mic, ca să mai intre un fursec. Nu mai merge de la o vârstă, nene.

Şi de asta zic, când nu ai, pofteşti de mori. Când ai, nu te mai interesează. E acolo, la îndemână, în x sortimente şi combinaţii. Nimic mai plictisitor. Şi amuzant e că se aplică şi la multe altele. Cum spuneam la un moment dat, iar ajungem la legea lui Gossen.

miercuri, iulie 02, 2008

Alone

marți, iulie 01, 2008

Secretul fericirii

Am tot încercat în ultimele zile să fac ceva să-mi regăsesc buna dispoziţie. Aia adevărată, cu crize de râs până la lacrimi, cu muzică la maxim în maşină, cu demonstraţie de samba în faţa televizorului. Nu mi-a ieşit. Na, dacă nu vrea, nu vrea. Astea vin spontan, neaşteptat, fără motiv, absolut stupid uneori.

Azi mi-am luat inima în dinţi. Că doar e marţi. Deci pot să sparg ghinionul cu 3 ceasuri rele. Aşa că m-am îmbrăcat în roz. Şi mi-am pus şi
sandalele norocoase. Da, ştiu, mulţi vor crede că am innebunit. Eu nu sunt pro roz. Dar mi-am zis de ce nu? Roz pal combinat cu fucsia (eeeee...) ca să moară de ciudă domnii când le explic că asta e de fapt o culoare. Ce e atât de greu de reţinut?!

Dar cireaşa de pe tort a fost (Doamne iartă-mă că am păcătuit în post) un păhărel de pălincă adevărată, tare şi parfumată, ca la mama ei. Băut acum o oră din bunăvoinţa unui om cu suflet mare. Ce să mai zic? Doar că aş milita pentru o petiţie prin care fiecare angajat cu carte de muncă să aibă dreptul la un shot dimineaţa, în loc de banala (şi de multe ori inutila) cafea.

Hai gata, la muncă, că m-a lovit creativitatea.