miercuri, aprilie 30, 2008

Azi sunt blondă

Păi da, blondă. Şi o recunosc uşor jenată. Pentru că nu e prima oară când mi se întâmplă să mă ambalez cu o chestie înainte de a verifica totuşi din 3 surse. Şi să descopăr ulterior că am picat de papagal.

Aşadar ieri mi-am luat o pereche de pantofi sport. Pretty cool, de la Mustang. Azi i-am luat la purtat, că doar n-o să-i ţin în dulap până la vreo ocazie specială. Şi cum stăteam frumos pe bancă în parc observ talpa. Avea o mare crăpătură neagră.

Pfff, defecţi nu i-am luat, deci s-au stricat. Nu e posibil, după o zi?! După 300 de metri de mers la pas?! Maaaaamăăăă, ce scandal le fac. Mă duc şi le dau cu cutia în cap, ai naibii de nesimţiţi. Of. Şi am aruncat cutia. Ce fac? Dar bonul? Bonul îl mai am. Şi dacă ăştia fac faze, eu sun la OPC. Şi...eram exact ca în bancul cu pompa.

Mă ambalasem la maxim. Mă şi gândeam cum mâine sunt acolo cu pantofii în dinţi. Mă rog, în pungă. Mă calmez şi ajung la birou. Profit de ocazie să-mi mai privesc odată nenorocirea. Să-mi răsucesc cuţitu-n rană. Să mă mai chinui puţin.

Şi deodată rămân blocată cu ochii-n talpă. La lumina asta toate se lămuresc. Crăpătura era de fapt modelul. Ete, na! Mă uit şi la stângul. Ia uite, şi aici e la fel. Pfff, ce uşurare. Şi ce ruşine. Vai, azi chiar sunt blondă. E de la primăvară, clar!

Birds' n bees (d'ale primăverii)

Primăvara e cel mai complicat anotimp. Nu zic că nu e cel mai frumos dar, frate...

Păi primăvara răceşti cel mai des. Cum credeai că ai ieşit din iarnă, jap-jap te loveşte de nu ştii de tine. Chiar de două ori într-o lună, dacă eşti ghinionist. Lumea umblă la mânecă scurtă, tu treci înapoi la fular. Not fair.

Apoi primăvara se reactivează ulcerele, gastritele, esofagitele şi alte minuni de suferinţe din categoria "interne". Nu mai dau detalii.

Tot primăvara creşte numărul de sinucideri (n-ai zice!) şi reîncep depresiile. Se pare că nu numai toamna, cu zile scurte şi mohorâte e de vină, ci şi explozia de culoare şi căldură. Hmm...pentru unii poate e prea mult, deh.

Primăvara încep iar fluturaşii. Ăia din stomac. Parcă a înnebunit lumea, toţi s-au îndrăgostit. Toţi au fantezii. Toţi visează, toţi speră. Să nu-mi mai amintesc de bird 'n bees... Ştiţi
povestea cu pescăruşii.

Ei bine, când credeam că sezonul s-a dus, într-una din dimineţile trecute m-au trezit guguştiucii. Sunt convinsă că sunt aceiaşi de anul trecut. Pe atunci încercau să-şi facă cuib în aparatul de aer condiţionat. Acum, de sub pătura trasă peste nas, aud pe două voci: gu-guş-tiuc, gu-guş-tiuc. Şi imediat uguieli tandre. Hmmm, îmi zic, se aude prea tare ca să fie în copac. Şi din nou. Gu-guş-tiuc.

Mă dau jos din pat şi desfac uşor cu două degete jaluzelele. El şi ea. Ea timidă, delicată. El cu penele umflate, ţanţoş. El îi aducea de mâncare iar ea uguia fericită. Uitasem. Guguştiucii fac pereche pe viaţă. Poate pe mulţi dintre noi îi sperie ideea, dar nu şi pe ei. La fel ca în anii trecuţi, au acelaşi ritual. Începe curtarea. Apoi îşi fac un cuib împreună, el are grijă de ea, ea se pregăteşte de un nou miracol.

Dar de ce la mine pe balcon?! Toată povestea asta e mult prea cheesy... sau, eu ştiu, poate nu. Poate că de fapt e incredibil de romantic.

Şi revin, complicat anotimp primăvara asta.

marți, aprilie 29, 2008

Jocuri. Jocuri?!

Din categoria gugălăi găsesc: jocuri cu barbi care le bati la fund.

Îmi zic...ăăăăăă, cum mă, cu bărbi (pe) care să le baţi la fund??! Şi după o oră-mi pică fisa. Jocuri cu Barbie (pe) care să le baţi la fund.

Aha, deci. Stimate domnule director de marketing de la fabrica de păpuşele Barbie, cred că avem o schimbare de target.

luni, aprilie 28, 2008

Pisicot's romantic mood

Nervii zilei

Nervii zilei - inspiraţi de Maria :)

YouTube-ul. Să mă anunţaţi şi pe mine când s-o hotărî să meargă!

duminică, aprilie 27, 2008

Ghid de supravieţuire

Anul ăsta Paştele m-a luat pe nepregătite. Ştiu, şi poate pentru că pentru mine Crăciunul îmi este mai aproape de suflet. Ei bine, m-am prins în proiecte, planuri, probleme, discuţii. Plus că de la o vreme m-am descotorosit de obicieiurile mele (proaste) de planificare, organizare, control şi am preferat să fiu mai spontană.

Aşa că am simţit de-abia vineri pe la 5 spiritul sărbătorii, când m-au dat afară colegii din birou. Now what? Ieri după-amiază am simţit din nou ceva după ce am deschis frigiderul şi-am auzit ecoul. Salată-tă-tă. Pateu-teu-teu. Şi cam atât. Deci cumpărăturile trebuie făcute. Mi-am făcut o socoteală cu zilele astea libere şi am decis că acum sau niciodată e momentul, altfel rămân nemâncată. Am pornit pe la 6 frumos spre supermarket. Zăbrelele trase, portarul fiţos de deranj. Pfff.

Îl sun pe naşu'.
- Ce făcură, frate, ăştia, de ce-au închis peste tot?
- Păi e Paştele.
- Nu e Paştele, Paştele e mâine. Acum e sâmbătă, ora 6! Caută pe net ce mai e deschis.
- Mai nimic.
- Ceee? Şi eu ce fac?
Brusc m-a luat foamea, lucru absolut normal ţinând cont de faptul că de la senvişul de dimineaţă nu mai mâncasem nimic. Şi umblatul ăsta prin oraş îţi face foame. Trec pe lângă un Mac. Fantezii deliciose cu Ronald mă fac să înghit în sec. Aş face pact cu diavolul pentru un dublucheese.

Real! Ştiu, la Real e non-stop. Şi dacă nu e non-stop, o fi deschis măcar până la 8. Corect (să le dea Dumnezeu sănătate). Reuşesc să umplu coşul cu toate cele necesare supravieţiurii timp de 4 zile. Plus bonus biscuiţi Pim's traşi în ciocolată, contra leşinului care se anunţa. Am sfâşiat ambalajul în parcare. Aaaaa, mult mai bine. Cum o fi să mori de inaniţie în ajunul Paştelui?

Pe la 9 am poftă de sushi. Mda, nu de miel, de sushi. Nţţţ. Şi la ăştia e ajunul Paştelui. Câte frustrări dom'le pentru o singură zi!

Azi de dimineaţă citesc ceva amuzant la Şoferul. Câtă lipsă de originalitate şi imaginaţie poţi să ai să dai astfel de mesaje? De fapt, de ce să dai mesaje? Eu cred că dacă vrei să-i urezi unui prieten ceva, îl suni, nu îi scrii "lumina să se coboare în suflete...". Iar dacă nu ţi-e prieten apropiat, rudă, amic, vecin îl doare la bască de urarea ta de 2 lei! Uite, eu sunt fericită în liniştea mea. Nu primesc mesaje. Telefonul meu e mut. Si nu, nu e pe silent. Nici nu dau, din motivele tocmai descrise. De fapt am primit un singur mesaj, dar care e mult prea special. Şi cu siguranţă nu intră în categoria mesaje-standard-de-trimis.

Aşa că, oriunde aţi fi, la masă la rude, în locuri exotice la plajă, în vârful patului dând mesaje (!), la muncă sau acasă singuri şi trişti, eu vă doresc să vă bucuraţi de vremea frumoasă şi de zilele libere.

vineri, aprilie 25, 2008

Domnul cu problema

- Îmi permiteţi să trec în faţa dumneavoastră? Nu am decât două cutii de suc.
- Sigur, poftiţi.
Cuplul de pensionari îşi aranja punguţele cu ceapă, cartofi, morcovi, mere, varză şi lămâi pe banda de la casă. Păreau simpatici, aşa că nu aveam vreo îndoială că mă vor refuza.
- Ştiţi, nu au case prioritare, încerc să mă scuz, zâmbind doamnei.
- Nu face nimic, puteţi să treceţi înainte.
Mulţumesc politicos şi mă instalez în faţa lor. La casă era un alt cuplu, la fel, cu diferite punguţe de legume. Ea plăteşte şi dă să plece. În momentul ăla îmi dau seama că domnul din faţa mea nu era cu doamna şi exact când să deschid gura, aud:
- Şi adică acum vreţi să vă băgaţi în faţa mea? Asta-i chiar culmea.
- Aaa, îmi cer scuze, am crezut că sunteţi împreună.
- Hmmm, cum să fiu împreună cu aia?

Mă uit la el, era un tip la vreo 40 de ani, ratat prin definiţie însă foarte mândru de performanţele lui. Probabil asocierea cu cucoana cu ceapa, după încercarea mea (involuntară) de a-i tăia faţa l-au enervat teribil.
- Dar dacă îmi cereţi voie, poate vă las.
- Ok, îmi permiteţi?
- Nu.
!!??
- Ok, zic ridicând din umeri (chiar mă durea la bască).
- Păi, vă daţi seama, îmi faceţi probleme. Sunt cu soţia.
- Zău? Unde?
- E pe aici şi nu pot să te las aşa. Ce, vrei să-mi faci probleme în căsnicie?
- Să-mi faceţi. Adică dumneavoastră, de când ne tutuim?
- Mă rog, cum spuneţi. Dar să ştiţi că de aia nu vă las. Dumneavoastră îmi zâmbiţi aşa, sunteţi tânără şi eu sunt politicos...zău că o să am probleme cu nevasta.

Mă amuz teribil. E un mare dobitoc. Iar pe mine chiar mă doare-n papuci dacă mă lasă sau nu. Sau dacă îi fac probleme cu nevasta.
- Auziţi, ştiţi ceva? Ce probleme să vă mai fac eu? Că văd că aveţi deja. Maaari probleme.
Nedumerit şi neîncrezător mijeşte ochii.
- Păi dacă vă e frică de ea, nici nu mai e nevoie să va fac eu probleme. V-aţi pus cruce deja. Gata!

.....

Îl prind din urmă în parcare. Descuia o Dacie. Nevastă-sa îl cicălea că de ce n-a luat şi bere. În trecere îi zâmbesc.
- La revedere. Şi mult noroc, domnule!

Che cosa?

Gata, e vineri! Unii deja sunt în vacanţă... Eu doar visez. Sffforrrrr...


Che cosa vuoi da me?
Che cosa vuoi ancora?
Che cosa vuoi di più?
Che cosa vuoi da me?
Che cosa posso dare?
Che cosa inventare?
.......................................

joi, aprilie 24, 2008

Arde!

Arde! Că vin alegerile!
Deci cine a auzit de domnu'?

http://www.orasulcuratluna.ro/

miercuri, aprilie 23, 2008

Oh, yeah!

Şi pentru că tot suntem aici...iată avantajele unei iubite blonde. His look, priceless!

Reclamele mele

E un fel de leapşa de la Florin. El ar fi vrut un top 5 al celor mai bune reclame. Dar e greu. Ce înseamnă de fapt bun? Că a generat vânzări? Că şi-a atins obiectivele de marketing? Ha! Sau că "a plăcut". Nu ştiu. Tocmai de aceea nu fac un top, ci vă arăt ce-mi place mie, într-o ordine absolut întâmplătoare. Şi oricum ce mi-am adus aminte...

Nike (Maureen) - pentru mesajul optimist



Sony Colour. Like No Other. (greu de ales dintre atâtea) - pentru campanie în general



Sony Images. Like No Other. - la fel




Connex Greieraşul - din vremuri apuse



Disney Magic Happens - tot lui Florin îi mulţumesc pentru că mi-a amintit



Pentru că mi-a marcat adolescenţa - Astor


Şi bomboana de pe tort. Teletech - pentru că este


marți, aprilie 22, 2008

Jocul seducţiei (trece prin stomac?)

Mai de devreme doi pescăruşi mi-au atras atenţia pe balcon. Am ieşit tiptil să văd ce se întâmplă.

Domnul pescăruş striga amarnic după doamna sa, care se rotea deasupra cuibului cu ceva în cioc. M-am gândit: ce nesimţit, numai la mâncare îi e gândul! Spectacolul a continuat câteva minute. Ea zburând în cerc, el urmărind-o, învăluind-o, strigând.

Apoi, deodată, ea s-a oprit. Şi-a strâns uşor aripile şi s-a aşezat. El a urmat-o. Şi, surprinzător, a lasat-o să mănânce. Iar ea a înghiţit grăbită. Şi, într-un final, şi-au reluat jocul. A curtat-o în continuare, a strigat, s-a rotit în jurul ei. Ca şi cum nimic altceva nu ar fi contat.

Şi mă gândesc. Poate bărbaţii chiar fac orice pentru dragoste. Poate se înfometează, poate se epuizează, poate fac sacrificii, poate renunţă la tot. Sau poate e doar o iluzie. Poate de fapt ideea e că fac pe dracu-n patru pentru sex. Şi în mintea noastră par doar romantici incurabili.
(pfffff, măi să fie!)

luni, aprilie 21, 2008

Gugălăii strike back

La cererea fanilor mei, deranjaţi de faptul că nu se mai amuză la mine pe blog, revin cu o serie din gugălăi. Adică ce aduce poporul acilea. Şi când credeam că nu mai e nimic nou, ia poftiţi de vă minunaţi:

Categoria complimente
Albă ca zăpada frumoasă ca soarele - eu sunt (uneori) albă ca zăpada în fanteziile unora.
Just joking :-)) dar "frumoasă ca soarele"?! ăăă...ce poveşti au citit ăştia?

Categoria întrebări existenţiale
1. ce cadou să-i iei iubitei de ziua ei? - iar începem!!!
2. cum ajung în portugalia cu maşina? - păi ia-ţi o busolă şi ia-o spre vest. mergi aşa vreo 4 zile şi dup-aia faci stânga (n-ar fi mai uşor cu viamichelin.com??!)
3. cum se face o endoscopie? - oamenii ăştia
nu se învaţă niciodată minte
4. cum mă angajez la fbi? - nu ştiu, dar dacă afli spune-mi şi mie
5. de ce mi se usucă gura noaptea? - voi asta faceţi nene noaptea?! vă verificaţi dacă sunteţi uscaţi?! în gură?
6. pisicuţele merg în rai? - eu ştiu aşa "good girls go to heaven, bad girls go to Ibiza"... aşa că sper la ce-i mai bun pentru Pisicot

Categoria jocuri
1. jocuri bune de te p%@i pe tine de aventură - adică??!
2. jocuri fete care se dă cu ojă - revin, adică??!
3. jocuri cu ciocănitori - hmmm...d'astea vreau şi eu. şi mai variate dacă se poate.

Categoria diverse
1. maria coman poze nud - sorry, wrong number
2. prost şi mândru că ai sandale - da, dacă eşti cocalar şi le porţi cu ciorapi
3. m-am sculat să-mi spăl faţa şi am văzut cum trece viaţa - nasol, ce să zic, nu te mai scula, na!

Esse amor com paixão

Ca urmare a fanteziei de aseară...
(nu pot să mă abţin, e din aceeaşi poveste)

duminică, aprilie 20, 2008

Fantezii de duminică seara

Fanteziile sunt bune tocmai pentru că nu sunt reale. Pentru că nici pe departe nu au de gând să prindă contur. Pentru că se clădesc din vise, din dorinţe, din simţiri dar niciodată din speranţe. Şi nu eşti dezamăgit la final. Ştii că există doar în mintea ta şi le hrăneşti din imaginaţia fără margini. Ştii că personajele n-au nevoie de bilete de avion, de promisiuni înşelătoare sau salarii peste media pe economie. Iar situaţiile, întâmplările, le poţi trăi aşa cum vrei. Fără ploaie rece de noiembrie, fără vise întrerupte, fără cozi la buticul cu fericire.

Aşa că îmi permit, acum, într-o seară de duminică nu să sper dar să fantezez. Mă obseda zilele trecute ideea ce cadou. Inevitabil, de ani de zile, cam cu o lună-două înainte de ziua mea, lumea începe să mă streseze cu întrebări fără răspuns. Ce-ţi lipseşte? Ce ţi-ai dori? Şi mereu mă transform în gest. Ridic din umeri nedumerită. Nu vreau nimic deosebit. Cel puţin nu lucruri materiale. Nici măcar valoarea lor nu mă înduplecă. Curios, nu eticheta cât mai lată mă face să tresar. Nicidecum.

Aşa că fantezez. Pentru că oricum ştiu că nu va fi adevărat. Pentru că oricum voi sărbători în acelaşi fel. Pentru că oricum voi primi aceleaşi cadouri. Şi mă visez departe, departe. Adulmecând aroma vagă a mării. Sorbind o cafea cu multă spumă de lapte. Amară şi cremoasă. Zâmbind porumbeilor. Stând la taclale la nesfârşit. Şi apoi bucurându-mă de tăceri. Sau bătând străzile în neştire, căutând colţuri cu fericire. Încălzindu-mă la soare până când părul îmi ia foc. Primind mângâieri timide. Adormind într-un hamac, legănată pe muzică de valuri.

Me behind the wheel

O leapşa de la Şoferul, pe care o urmez puţin cam târziu, e adevărat. Dar pe care o pasez mai departe, că aşa e frumos, unor domni din blogosferă. Cum ar fi Ritchiu, Motanes, Rareş şi Someone. Ah, să nu uit. Şi Kolonelul, dacă nu are şofer personal...

Aşadar, muzici mişto de ascultat la volan.

U2&Mary J.Blige - One



Depeche Mode - Never Let Me Down



Coldplay - Fix You



Yves Larock - Rise Up



Şi neapărat Sia - Breath Me


sâmbătă, aprilie 19, 2008

How big is BIG?

Eram sigură că o să se întâmple. Deja simţeam pocniturile înfundate din tâmple, respiraţia agitată, gâtul uscat de sete, spatele înţepenit. De ce e nevoie să fie mare? Să fie cel mai mare? In fact, define BIG, îmi spuneam... Păi da, s-a deschis mall-ul cel nou. Şi e cu adevărat MARE.

Nţţţ. Nu-i bine. Îţi trebuie o zi de concediu să poţi ajunge acolo, să poţi parca unde ai chef, să poţi lua la picior magazinele, să poţi lua o pauză la prânz pentru o gustare la Nordsee, să... E prea complicat. Deci, de ce aşa mare? Plus că ai nevoie de hartă. Iar dacă ai ghinionul să nu le ai cu orientarea în spaţiu, aşa cum ştiu eu pe cineva, pfff ai de lucru, zău.

Am ratat lansarea oficială de joi seară aşa că azi mi-am făcut drum spre paradis. Ok, recunosc, eu m-am dus cu gândul de a vedea cine a venit. Se auzise ceva de Zara Home, Stradivarius, Oviesse... prostii. În comunicatele de lansare de ce nu publică frate ăştia cine e şi cine nu?

Frumos, liber pe DN, loc central de parcare (!), lume nu prea multă. După două ore însă ajunsesem 100 m mai încolo. Evaluez cu o privire îngrijorată situaţia. Nici gând să ajung azi în capătul celălalt. Plus că leşinam de foame. Aşa că trec repede pe perfuzii de fastfood, intru direct la favoriţii mei, Bershka şi Pimkie, şi îmi croiesc drum spre parcare. Din mers văd alte minunăţii - Humanic, Orsay, Mandarina Duck... ooooo ... şi-mi promit să clipesc des la şefi să-mi iau două zile libere pentru creşterea moralului şi recăpătarea încrederii în sine :) După 20 de minute sunt iar în DN. Se pare că a fost mai greu de ieşit decât de parcat...

Iar întâmplarea de astăzi îmi aminteşte de peripeţiile dintr-un giga-mall din Portugalia (cică cel mai mare din vestul Europei; iar eu credam că e de bine!) unde după 8 ore de shopping am plecat cu regrete că nu am ajuns şi acolo (şi nici acolo, îmi spunea prietena mea cu reproş) şi am dormit agitat visând cabine de probă, sisteme antifurt, scări rulante, pungi colorate, carduri şi pinuri, rânduri de cafele...

joi, aprilie 17, 2008

Shoot the moon, put out the sun

Reasons

Grădina botanică, Bucureşti, aprilie.
Motive de a zâmbi. De a trăi. De a spera. De a crede.










miercuri, aprilie 16, 2008

Poate asta?

Mi-e greu să mă hotărăsc ce m-ar face azi fericită. Chiar nu ştiu.

Cineva mă întreba ce-mi doresc de ziua mea. Hmmm. Nici asta nu ştiu. Nici măcar un răspuns nu am putut să dau (dar mi-a promis o surpriză).

But... small things can make the difference.
Ştiu. Acum aş vrea asta:
Cine îmi aduce?

marți, aprilie 15, 2008

We never change, or do we?

De mică am fost aşa. Mai cuminte, mai timidă, mai docilă. Mai diplomată. Am urât violenţa, fie ea verbală sau nu. Renunţam uşor dacă intram într-o polemică. Preferam să mă retrag şi să-mi văd de ale mele. Nu eram nici pe departe o luptătoare. Aveam tăcerile mele, păstram discreţia, nu-mi plăcea să vorbesc mult şi prost, să par în plus, să fiu mai mult decât ar trebui. În schimb nu iertam uşor. Ţineam supărarea şi mă îmbufnam. Motivele nu mai contau. Nu toleram orice! Faptul că nu mă manifestam vocal nu însemna că iert sau că furtuna a trecut. Catalogam imediat. Etichetam. Pentru totdeauna. Era un fel de compensare...

Şi apoi anii au trecut...în adolescenţă am păstrat reţeta de a fi, doar am adaptat-o la pasiunea vârstei, la parfumul clipelor de atunci. Încet-încet m-am transformat în om mare. Om mare, da. Pe nesimţite am devenit adult. Am terminat facultatea, am plecat de-acasă, am început să muncesc pe brânci. Ba chiar m-am şi măritat. Cu un bărbat minunat, pe care am ales să-l fac fericit. Dar am rămas la fel. M-am regăsit la fel ca în copilările atunci când am trecut prin situaţii limită. Am cedat, am împăcat, am alungat gânduri nebuneşti, am evitat să spun lucruri care poate ar fi trebuit spuse. Am acceptat tăceri. Am urât, nu am putut ierta şi-am rupt brusc prietenii.

Şi deodată, într-o bună zi, m-am văzut altfel. După un somn lung m-am trezit, m-am scuturat, m-am privit şi mi-am dat seama că nu mai sunt la fel. Învăţasem să lupt! Învăţasem să preţuiesc ce e cu adevărat important pentru mine şi să merg până-n pânzele albe să-l am. Învăţasem să iert, să nu rămân cu ura nimicitoare. Învăţasem să sper atunci când nu mai era nimic de sperat. Să am forţa să cred în mine mai mult decât ar fi crezut cineva. Învăţasem care lucruri sunt cu adevărat importante şi care nu merită osteneala. M-am regăsit o alta. Mai obosită, de dragul luptei. Mai prăfuită, de trecerea vremii. Mai bogată, după întâmplările care m-au încercat.

Şi mă întreb: de fapt ăsta e momentul când am devenit cu adevărat adult? Asta e clipa, e pragul spre next level? Şi de fapt chiar ne schimbăm? Sau de fapt suntem aceiaşi dar ne vedem brusc cu alţi ochi. Mai obiectivi, mai curajoşi, mai înţelepţi?

Nu ştiu. Înclin să cred că totuşi oamenii se schimbă. Că este nevoie de o cumpănă, de o clipă în care realizează că pot pierde totul. E un declic. Şi văd deodată, prin lentile mai clare, că pot schimba ceva. Că pot alege. Că pot încerca să fie cu adevărat fericiţi.

luni, aprilie 14, 2008

Fereastra mea

Pentru că a venit vorba.
Cam aşa se vede de la fereastra mea.


Sau aşa, depinde de stare.


duminică, aprilie 13, 2008

Haagen-Dazs loves honey bees

Imagine a world without honey bees. Now imagine that world without tasty pears, raspberries and strawberries. Honey bees are responsible for polinating one third of all food we eat, including ingredients in 40% of our all-natural ice creams. Sadly, honey bees are disappearing. Find out more about this crisis and how can you help at www.helpthehoneybees.com

Campanie genială a prietenilor de la Haagen-Dazs.

Enjoy!

vineri, aprilie 11, 2008

Un día en Sevilla

După ce am văzut Barcelona prin 2003 am crezut că asta însemnă Spania. Şi de fapt nici nu vroiam să cred altceva. Până când, sistematic, din surse diferite, ca picătura chinezească, au început să-mi ajungă la urechi vorbe. Cum că Sevilla e mama Spaniei. Că e de neînchipuit. De nedescris. Un fel de capo di tutti capi în variantă spaniolă. În traducere liberă aproximativă cabeza de todas las cabezas :))

Şi-a-nceput să mă macine. Adică eu să nu văd minunea? Să n-ajung la Mecca mea? Pe de altă parte dacă-mi dărâm mitul Barcelona? Păi cât am muncit la el...Greu, greu de tot.

Până la urmă ajung vara trecută în sudul Portugaliei, la o-aruncătură de băţ de Sevilla. Nu reuşesc să găsesc o maşină de închiriat, aşa că iau o excursie-organizată-tip-grup. Nu-mi place ideea dar fiind la un pas de a rata visul, mă supun. Distracţia (cum speram eu) a-nceput la 5 dimineaţa. ia un microbuz din faţa hotelului, imi spusese agenţia. Şi stau, şi stau... Afară se lumina de ziuă uşor, petrecăreţii se întorceau de la discotecă, eu în schimb sprijineam gardul. Mai apare un cuplu. Mă luminez la faţă. Îi abordez în engleză. Nu pricepeau o iotă. Încerc spaniolă. E rândul lor să se lumineze. Eu în schimb nu înţeleg nici jumate din ce zic. Mă lămuresc greu că sunt de undeva de lângă Valencia şi că oricum numai spaniolă nu vorbesc.

Apare microbuzul. Ura! Eh, şoferul, probabil sfârlos că a fost trezit la ora asta, goneşte ca nebunul. Nu asta e problema, ci gropile, şanţurile şi curbele luate cu 80. După o oră am stomacul în gât şi bila cât casa. Oprim la o cafenea şi trec pe lămâi. Nu am noroc, mă ţine aşa până la întoarcere. Offf, încerc să mă calmez, până la urmă sunt în vacanţă , ar trebui să mă simt bine. Şi sunt în drum spre Sevilla, nu? Îmi conturez în minte piaţa centrală, cartierul evreiesc cu străduţele înguste, cârciumile cochete, oamenii simpatici şi prietenoşi... pfff, ce frumos.

Încerc să aţipesc dar kilele de limonadă nu mă lasă. Iau la rând toate benzinăriile unde oprim cu precizie matematică din oră-n oră. Constat că ori mai sunt şi alţii ca mine, ori pensionarii din spate îşi uitaseră prostamolu' la hotel. La un moment dat intru în a 6-a benzinărie şi ceva nu e în regulă. Hoarde de clienţi zbiară la angajaţii care nu mai pridideau cu senvişurile şi cafelele. Angajaţii viceversa. Chelneriţele erau la slalom uriaş printre mese. În viteză şi brutal. Fum, mult fum. Toată lumea cu ţigările aprinse. Chiştoace aruncate pe jos, în scârbă. La baie se iscă un scandal pe tema hârtiei igienice. În fine, a lipsei ei. Vacarm general. La starea mea, o durere de cap îmi lipseşte. Şi-mi dau seama... Intrasem în Spania. Şi uitasem. Uitasem că neamul ăsta (care culmea că mie îmi place) vorbeşte tare şi mult, se ceartă fără motiv, aruncă pe jos tot ce-i pică-n mână, e în general...să spunem agitat. Muuult prea agitat. Iar în comparaţie cu portughezii îmi dau seama că îi percep acum ca pe o naţie de alieni.

După prânz sunt în Sevilla. Finalmente. Nu-mi vine să cred. Totul e exact cum îmi închipuiam. Ay, de puta madre! Arhitectură magnifică, lumină de Mediterana, culori din altă lume. Oraşul e frumos, fascinant, impunător, subjugă. Însă cobor din autocar şi mă loveşte. Combinaţie fatală: caniculă + umiditate. S-a dus dracului clima de Atlantic, bine-am venit la Mediterana. Iar eu deja am obosit. Drumul, agitaţia, căldura m-au rupt. Mă aşez la o terasă, frântă. Îmi trebuie 5 minute să înţeleg că nu există scrumiere. Se scrumează pe jos. La fel şi mucul de ţigară. Jap, în rondul de flori. Încă 5 minute să mă obişnuiesc cu buda. Mirosul te ţintuieşte de la 3 metri iar peisajul e doar pentru cei cu nervii tari.

În final eşuez într-un McDonald's. Unde găsesc linişte, răcoare, curăţenie, zâmbete. Cum s-ar zice reţetă de reţea internaţională. După toată ziua asta aventuroasă nici măcar nu mi-e ruşine că sunt acolo. Ba chiar pentru prima dată mă simt bine.

Drumul înapoi spre hotel nu mi-l amintesc. Am adormit legănată energic pe muzică potugheză. Şi-am visat că mi-am îndeplinit visul de a vedea Sevilla. Cu sacrificii, ce-i drept. Dar a meritat.










joi, aprilie 10, 2008

Wannabe

Dacă m-aş dedubla, mi-ar plăcea să fiu Gwen pentru o zi.

Wakie-wakie! Rise up!

Azi m-am trezit pe Calea Dorobanţi. Nu-mi amintesc prea bine cum a sunat alarma, cum am făcut cafeaua, cum m-am îmbrăcat, cu mi-am sărutat iubitul de rămas bun. Cum a coborât un etaj şi-apoi am luat liftul. Cum am pornit maşina şi am deschis trapa.

M-am trezit pe Dorobanţi călcând-o să prind verde. Şi deodată dintre şinele de tramvai a sărit un poliţist. Brusc s-a gândit să fluidizeze traficul. Care, între noi fie vorba, era foarte fluid pentru ora aia. A luat poziţia de drepţi, a ridicat o mână şi ne-a făcut semn să oprim, deşi vedeam încă verde crud în faţa ochilor. Fiind fix în dreptul lui, nici nu mi-a trecut prin cap că mă ia în calcul. Aşa că am accelerat frumos în continuare.

Dar nu. A mia oară în viaţă m-am convins că bărbaţii una spun şi alta vor de fapt. Că te mint frumos în faţă. Că te amăgesc. Că aruncă o vorbă însă de fapt vorbesc serios. A întins mâna de-am zis că-i sare din umăr, s-a ridicat pe vârfuri şi-a lăsat ferm arătătorul în jos, direct spre mine. Eeeeuuu? Zău, eeeuuu? Adică să opresc? Băi nene, am 60 la oră şi sunt deja cu-o roată în intersecţie.

Mut repede piciorul pe frână, uitându-mă în ochii lui. Încă am speranţa că totuşi are un uşor strabism. Nu. Omul e hotărât. Şi pentru că vede că încă mai am o licărire-n ochi, păşeşte calm şi ferm în faţa mea. Opresc. Cred că aproape i-am luat praful de pe bombeu. Îi zâmbesc. Mă gândesc că poate-i sare ţandăra. Omul nimic. Îşi îndreaptă degetul arătător şi se mută pe sensul celălalt, de parcă nu s-a întâmplat nimic.

Şi dacă nu opream? Dacă eram blondă? Dacă...din nou, a mia oară mă conving că bărbaţii au încredere totală în mine. Că sunt trustful, devoted and reliable. Hmmm...ar trebui să schimb ceva aici, mă găndesc.

Noroc cu cele 3 minute cât ţine semaforul. Apuc să-mi dau seama unde sunt, ce fac şi mai ales că m-am trezit.

miercuri, aprilie 09, 2008

Pierdut memoria. O declar nulă.

De câte ori îmi las maşina într-o parcare îmi iau, aproape paranoic, puncte clare de reper. La Cora de exemplu e mai simplu. Sunt animale. Unde am lăsat maşina? La girafă. Creierul meu, exersat sistematic în copilărie cu asocierile, nu dă rateu şi îmi creionează artistic în minte conturul unei girafe. De obicei, ca cea din reclama Faringosept. Cu numerele e mai greu. La Carrefour aleg numere uşor de reţinut, la fel, asociate cu diverse lucruri importante din viaţa mea. 27 sună bine, că e ziua mea. Dar 59...cum pot eu să reţin 59? În Mall am o problemă. Ce e peste 300 mă depăşeste. Îmi iau repere vizuale cum ar fi bariera. Sau cutia de termopan a paznicului. Şi îmi repet în gând de 5 ori nivelul. Sunt la minus 2, sunt la minus 2....

Nu râdeţi, că nu e de râs. Mi s-a întâmplat o dată să cobor din maşină vorbind la telefon. Să intru în magazine liniştită şi să mă întorc după 3 ore într-un loc total străin. Deci...ce dracu' caut eu aici şi cu ce am venit? Not a clue. Am găsit maşina după juma' de oră, după ce am dat târcoale tuturor hatchback-urilor negre de pe o mie de metri pătraţi. Exact ca în Seinfeld.

Normal că am învăţat ceva după povestea asta! Acasă însă, în spatele blocului, nu se poate întâmpla aşa ceva. Că doar am locul meu, numărul 30, simplu de reţinut şi poziţionat fix lângă intrarea unei bănci. Hmmm...dar dacă vii seara târziu şi găseşti locul ocupat? Şi parchezi la două blocuri mai încolo?

Azi a fost una dintre acele zile când m-am înţolit. Am renunţat la jeans, caterpillari, hanorac şi coadă şi am devenit femeie seriosă. (Nu, nu am înnebunit, trebuie să ajung la un eveniment.) Şi ies din bloc ca o boare. Pantofi cu toc şi bot rotund, pantaloni la dungă, cămaşa albă cu reverele ridicate. Buclele proaspăt spălate şi coafate tresar pe ritm de paşi, ca în reclamele la şampoane.

Ajung hotărâtă în parcare. Băieţii de la bancă sunt afară, la o ţigară. Deodată timpul se opreşte, îi văd ca în reluare cum ridică privirea la unison şi-mi zâmbesc şăgalnic. Mă urmăresc cu atenţie, ba chiar unul mai curajos mă salută. Mă simt vânată aşa că nu-mi doresc decât să mă sui în maşină. Grăbesc pasul şi, exact când îmi doream să nu dau în penibil, îmi dau seama că pe locul 30 tronează mândră o piticanie roşie. Nu, nu e maşina mea. E a altei doamne, după numărul de muţunachi de la lunetă. Încetinesc încercând să rezolv criza din mers. În final mă opresc încurcată. Blank. Mintea mi-e goală. Momentul se prelungeşte câteva secunde bune, apoi se transformă în panică. Ce-am făcut aseară? Când am venit? Cu ce am venit? Ăăăăă... Încet, încet mi se limpezeşte mintea. Maşina mea e ăhăhăăăăă, pe partea cealaltă, prin vecini.

Mă răsucesc pe tocuri şi pornesc înapoi spăşită. Băieţii ridică -plăcut surprinşi- din sprâncene. Scena se repetă. Eu trec legănându-mă alene. Ei zâmbesc cu înţeles, eu răspund jenată. Aud în spate "mai vii şi mâine? da' să stai mai mult".

Pfff, de ce tocmai azi?!

marți, aprilie 08, 2008

B'ESTFEST news

Da! Încă o confirmare pe sufletul meu. La B'ESTFEST vine şi Manu Chao. Mă gândesc să-mi iau un pass de 3 zile. Vreau să-i văd şi pe Apollo 440 şi pe Kaiser Chiefs şi pe Nelly Furtado. Şi neapărat pe Manic Street Preachers.

Facem gaşcă?




(video de calitate mai bună => se încarcă mai greu...)

I wish

Eu nu mi-am pus dorinţe în noaptea de Anul Nou. Mi-a fost teamă că cine împarte norocul şi ascultă rugăminţile o să fie prea ocupat atunci. Şi nu aş fi riscat să vorbesc în vânt, pentru că 2007 a fost un an prost.

Aşa că am aşteptat să treacă vremea şi sufletul meu să-şi recapete pulsul. Încet-încet lucrurile au căpătat sensuri noi. Ah, iubesc timpul. Cred că sunt printre puţinii care nu îl privesc ca un duşman. Nu mă sperie trecerea timpului, ci mă bucură că odată cu el se vindecă suflete, se închid răni, se uită lucruri ce trebuie lăsate în urmă.

Şi uite-aşa am ajuns la momentul în care îmi fac planuri. Ce nu m-a învins, m-a întărit, aşa că am curaj să cer mai mult. Plus că sper că există undeva o compensaţie. Dacă anul trecut a fost nasol, nu mă supăr să fie ăsta mai bun. Iar de început, a început bine... so, I wish...

(pentru fotografie îi mulţumesc lui Cristian)

luni, aprilie 07, 2008

Marketing mommy

Mă tot gândeam zilele astea că mămicile ştiu mereu cum să "împacheteze" răspunsurile. Mămicile adevărate, desigur. Cum nu sunt ele niciodată prinse pe picior greşit. N-ai să vezi! La tătici - da. Maaaaamă ce feţe depăşite au când puştiul insistă să afle ce ce norii sunt albi, marea albastră, soarele galben.
(Dar aici recunosc că taticii au şi ei meritul lor, ştiu să distreze mai bine copii.)

Ei bine, o mămică îşi ştie bine lecţia. Are mereu un răspuns documentat, indiferent de stăruinţele piticului. Şi nu cedează uşor. Cu răbdare îi explică problema pe toate părţile. În final îl lasă năuc. Ori îl pierde undeva pe drum în explicaţii ori îl uluieşte cu deşteptăciunea. E o strategie clară de marketing. Mămica "se vinde" bine. Mămica insistă, argumentează coerent până îşi atinge target-ul. Zău că da!

Acum câteva zile, în supermarket, ipoteza mi-a fost (a câta oară?) confirmată. O fetiţă de vreo 3 ani luase la rând bomboanele din raft.
- Mami, asta? (luase o caramea)
- Nu, draga mea. Asta se lipeşte de dinţişori.
- Asta? (smulsese mândră o pungă cu ciocolăţele)
- Nu, mami, e cu ciocolată şi nu mai dormi diseară.
- Mami, mami, mami! (din ce în ce mai entuziasmată) Uite! (alesese bomboane cu lichior)
- Iubita, astea sunt de oameni mari, sunt cu alcool.
- Astea? (are o tentativă de a pune în coş o cutie de praline)
- Nu le luăm pe astea, sunt foarte scumpe. Şi mami nu o să mai aibă bani pentru Barbie. Renunţi la Barbie?
- Mmmmmnu....Şi astea, mami, hai să le luăm pe astea!
- Nu se poate.
- De ceeeee, mami?
- Pentru că sunt dropsuri.
Ochii fetiţei se măresc, ca în desenele animate japoneze. Vrea o explicaţie clară. Nu se lasă convinsă cu un simplu nu.
- Sunt dropusuri. Adică sunt tari.
Ochii nu cedează. Fixează în continuare. Hmmm, tari...
- Îţi fac rău.
Privirea nu e mulţimită. Aşteaptă o nouă explicaţie, de data asta credibilă. Chestia asta cu răul nu e ceea ce trebuie.
- Ufff, pentru că te îneci, na! Şi o să mori.
Se luminează la faţă. Ochişorii se înveselesc din nou.
- Bine mami, hai atunci să mergem s-o luam pe Barbie.

duminică, aprilie 06, 2008

The rain, me and myself

UPDATE
Până la urmă ploaia de aseară m-a făcut să...dorm. Am adormit uşor şi ştiu doar că am auzit în somn răpăiala până dimineaţa. Nice... M-am trezit cu altă dispoziţie. Şi muuult mai odihnită.
(K., mulţumesc pentru gânduri)

Plouă. Plouă de aseară şi nu se mai opreşte. Înainte să deschid ochii dimineaţă aud ca prin vis fâşâitul intermitent al şoselei. Îmi închipui maşinile leneşe virând, repetând aceeaşi formulă de fiecare dată. Apoi disting picăturile de ploaie pe streaşină. Poc-poc-poc. Pe tonuri grave, mai rare şi apoi, în bătaia vântului, seci şi grăbite.

Şi mi-e frig. Mă zgribulesc sub pătură şi încerc să-mi amintesc mirosul ploii. Mi-e greu. Nu-mi place ploaia asta de afară. E ploaie de noiembrie! Îmi alterează simţurile. Şi plouă şi în mine...

Mi-e dor de ploaia de primăvară. Când aud primele tunete timide. Când miroase a flori ude de cireş. Când răcoarea te înfioară. Când simţi că încet, încet o iei de la capăt. Redevii ce-ai fost.

Mi-e dor de ploaia de vară. De pământul ud. De nopţile cu arşiţă care se transformă răpuse de trăsnete înfricoşătoare. De miros de praf transformat în noroi. De leneveală în pat în doi, cu fereastra larg deschisă. De gust de piersici. Mi-e dor de soare. Mi-e dor de mine.

vineri, aprilie 04, 2008

8 things

Şi-a venit o leapşa de la Z...
Nu o să mă opresc la 8 lucruri care-mi vin în minte acum. Nu de alta, dar s-ar putea să sune aşa: ciabatta, mozzarella, măsline, prosciuto, vin roşu, cheese cake, cappuccino, Toblerone. Mi-e foaaaame!

Aşa că o să vă povestesc 8 lucruri pe care sigur nu le ştiţi despre mine. Ochii mari, că a doua oară nu mai fac asta.

1. Urăsc temperaturile extreme. Fizic nu rezist. Iar dacă e să aleg, aleg cu siguranţă vara, numai să nu fie umiditate. Uite d-aia aş alege să trăiesc undeva în vest, la Atlantic...

2. Am iubit de foarte puţine (prea puţine?) ori în viaţă şi de fiecare dată am suferit. Aşa, ca să staţi liniştiţi.

3. De anul trecut am o nouă pasiune - fotografia. Şi iubesc să surprind locuri, nu oameni.

4. Am câteva gusturi ciudate: halva cu lămâie, îngheţată cu whisky, brânză dulce cu miere :-)

5. Nu mă pune să fac un puzzle, un lego, un traforaj, să montez chestii, să descurc lucruri. În 5 minute mă enervez şi renunţ. Mi se par chestii inutile şi plictisitoare. În schimb dă-mi quiz-uri!

6. Am o problemă cu mâinile. Dacă e una udă şi una uscată înnebunesc. Bănuiesc că e o chestie legată de echilibru...

7. Într-o altă viaţă mi-ar plăcea să am o casă pe malul mării şi să lucrez într-un ASPCA

8. Nu am pasiuni tipic femeieşti. Nu mi-am cumpărat în viaţa mea un parfum, nu mor în faţa unei perechi de pantofi, nu intru în crize dacă nu ajung la mall o lună. În schimb viaţa mea e tristă dacă nu beau zilnic un cappuccino, dacă nu mă răsfăţ cu ciocolată, dacă nu ascult muzica mea...

Să vedem ce zice Innu. Şi Motanes. Şi M. Şi Rareş (că se plânge).

joi, aprilie 03, 2008

Singing as therapy

În seara asta inaugurez un nou label:
LMAO movie scenes
Pentru că ştiu că intraţi aici să vă amuzaţi...să fie primit.
Încep cu o scenă faimoasă din
Anger Management. Enjoy!
I feel pretty...oh so pretty...

Problema de corazón

Nu mai râdeţi fraţilor de 50 cent. Ce? Nu-i avem şi noi pe-ai noştri? Limba noastră-i o comoară! Iar muzica e o cale atât de personală de exprimare...Pfffiu, pe zi ce trece descopăr tot mai multe valori. Ah, şi sunt atâtea! Ia uite ce cântau pe vremuri prietenii mei Andre, Valahia, Fizz...

"Şi te joci cu mine, ţi-e frică de iubire de parcă-aş vrea să te mănâââânc"

"Suzana, io te spun lu' mama, mi-ai furat banana, nu mă mai joc, nuuuuuuuu"

"Dacă nu eu atunci ciiiiiine (nimeni nu ştie mai bine să facă banu' ca mine) dacă nu acum atunci câââând (înainte să mă culc număr banii din cont în gând)"

"Uuuuuu sexy-sexy mergem la păduuuure, uuuuuu sexy-sexy după fragi şi muuuuure"


Ăştia sunt copii mici, măcar sunt din altă generaţie. Dar cu aştia noi ce ne facem? Trupă de mare succes în 2008, Connect-R împreună cu Alex au scos o super-piesă. Staţi numai să auziţi ce probleme au. Click aici şi ascultaţi:



Începe uşurel:

Dacă dragostea dispare,
Viaţa mea n-are culoare,
Şi doare tot mai tare,
Plouă încet…
Apare o întrebare
Se gândeşte la mine oare?
Unde sunt zilele cu soare?
Unde eşti tu?

Deci de fapt de ce plouă? Şi cine se gândeşte la cine??! Care tu??!

După care vine meseriaşu':
................................................
Dar cel mai rau mă doare faptul că mă doare încă
Mă doare faptul că credeam că ne iubim şi spun că
Speranţa că te întorci mă ţine tare ca o stancă
Mâna dreapta o ţin în falcă, poza ta în mâna stângă
Deşi stăm aproape acum, calea-i lungă
Gândul la tine-mi zboară
Şi sper să şi ajungă
Dacă te întrebi cumva ce fac mai nou, am pă’ piept o dungă
M-am operat pe suflet deschis căci rana e adâncă


Eeeeeeee?! Is he a poet or what?!
Şi mai urmează:
.............................................
Dar sună din nou
Din nou spun "Alo"
Şi o voce cunoscută îmi spune "Bună… sunt eu"
Îmi spune că regretă
Şi că ar fi mişto să discutăm la o cafea
Ai uitat că-mi face rău
...........................................

Deci e bolnav rău, săracu'. Probleme cu inima are, văzui mai sus că se operă, da' şi cu tensiunea?! Nu vreau să ştiu cum stă cu hemoroizii sau prostata. Mai ştii, poate d-aia l-a părăsit fata.

miercuri, aprilie 02, 2008

Spring stuff (just checking)

Zilele astea am reuşit să ajung la salon. Mai mult, m-am relaxat. Probabil e consecinţa weekend-urilor trecute...Şi cum stăteam eu frumos întinsă, cu ochii închişi, am început să mă organizez. Damn! nu pot să stau locului. În permanenţă trebuie să planific eu ceva. Şi mi-am adus aminte că mi-am mi-am promis nişte chestii primăvara asta.

Păi să recapitulăm. Ce? Credeaţi că doar am scris aşa, de dragul lepşei?

1. Veselie - e la locul ei. Până aici ne ţinem de plan.

2. Reparaţii&îngrijire - am ajuns la doctor, la salon...cu sportul încă nu mă împac. Ţinem supărarea de anul trecut.

3. Iubire - eeeeeee, aici nu dezvolt că iar mă ceartă Innu că nu pun pătrăţelul roşu.

4. Plimbat - Locul cu scoici. Bifat. Parc. Bifat.
Acolo. Not yet. Dar am alte planuri umblăreţe :)

Pe la voi ce se aude? S-a respectat planul?

marți, aprilie 01, 2008

Play ball

După o zi criminală (cine mi se alătură?), o porţie de râs.


Şi încă una din seria "mic dar voinic" :-))