vineri, octombrie 31, 2008

La naiba...blog job

Mircea "la naiba" Solcanu are blog.
Cum îl putea numi altfel? Blog job, da :)

În rest, mi-e simpatic, că doar suntem născuţi fix în aceeşi zi, aceeaşi lună, acelaşi an.

Rock on, babe!

miercuri, octombrie 29, 2008

Despre şoricei, (a)migdalite şi căpşunici

Opresc la cofetărie. Mă uit fermecată în vitrină. Înghit în sec. E 8 seara şi de la MBS-ul de la prânz a trecut multă vreme. Plus că ceasul meu, ăla biologic, hormonal sau cum i-o zice, ticăie a dulce. Mult. Cremos.

În faţa mea un domn indecis.
- Mousse-u' cu ce e?
- Cu spumă de ciocolată şi cireşe amare, îi spune amabilă cofetăreasa.
- Mmm...aş vrea ceva mai special, ştiţi, pentru iubita mea. Căpşunica e cu cremă de căpşuni?
Vânzătoarea îl priveşte o clipă sperând că glumeşte. Nu, omul vorbea serios. Deşi prăjitura era roz şi în formă de căpşună.
- Daţi-mi şi din aia, Şoricel îi zice, e haioasă.
Vânzătoarea ia o paletă şi selectează cu atenţie un Şoricel de pe tavă.
- Nuuuuu! I-aţi rupt urechile, strigă tânărul domn, îngrozit.
Mă dau mai aproape să văd dezastrul. Urechile şi codiţa Şoricelului s-au desprins iar prăjitura arată ca un hoit decapitat.
- Ştiţi, e de la frig, le-am ţinut la rece şi au îngheţat un pic Şoriceii, de aia le cad urechile. Dacă vreţi, le lipim la loc imediat.
Acum nu-mi vine mie să cred că fata vorbeşte serios. Dar da, iar domnul dă din cap, încuviiţând. Fac ochii mari (wtf?) şi încerc o glumă.
- Auziţi, Migdalita e...cu migdale bănuiesc. Da' fac roşu-n gât dacă mănânc?
Fata zâmbeşte încurcată (nu s-a prins), domnul în schimb izbucneşte isteric în râs.
- Hahahahaha, asta-i tare, auzi. Faci amigdalită dacă mănânci Migdalita! Hahahahaha.
Clipesc des. Ăsta era domnul care mai devreme vorbea serios cu Şoriceii. Pleacă. Rămân doar eu cu fata.
- Ok, rămâne Migdalita (şi mustăcesc în continuare, nu mă pot abţine) şi un Biscotino. Nu-mi spuneţi, ăsta e cu...
- Biscuiţi, zice râzând.
- Zău? Şi Lămâiţa?
- Cu lămâie!
Zâmbeşte în continuare până ies din cofetărie. Ba chiar îmi face şi cu mâna.

Din două una. Ori aştia au făcut mişto de mine (dar, recunosc, m-am distrat) ori am intrat într-un univers paralel. Eu oricum mă mai duc pe acolo.

marți, octombrie 28, 2008

Energizarea!

Despre băuturi energizante.
Românul este inventiv şi, întotdeauna, cu mari cojones. Adică de ce să nu sară la gâtul Redbull dacă se poate? Să-i facă un pic de concurenţă. Nu contează că un litru jumate costă 3 lei (e cumva ceva în neregulă aici?), că se vinde la pet, la minimarketul cu copertină ruptă, că numele probabil au fost alese de soţia patronului, într-un moment de revelaţie pe budă într-o dimineaţa...dacă se poate, de ce nu?


Iată, deci, ce distribuie Ieftinel S.R.L.:

- Adrenalin (no offence, Adelin!)

- Kobra



Ah, da. Şi bonus sloganul: Ieftinel, singurul depozit care are grijă ca banii tăi să fie cheltuiţi cum trebuie! Cu semnul exclamării, ca să intre bine-n cap. Sincer, aş avea mari îndoieli în gestionarea bugetului meu de către domnul Ieftinel.

Simpatic, nu? Iar adresa este în Oradea, în curte la Avicola.
Suficient? :-)))

luni, octombrie 27, 2008

Ruleta rusească

În aceeaşi intersecţie.

Dacă ai noroc şi prinzi liber pe linia de tramvai (ipotetic vorbind, dar se mai întâmplă pe la 11) se aud scrâşnituri de frâne cu 10 metri înainte de semafor. Mi se pare normal, pentru că se vede aşa:


De-abia aici îţi iei inima în dinţi să treci liniştit.


În fine, poţi să nu frânezi (am mai văzut băieţi curajoşi) dar e un fel de ruletă rusească. A! Şi încă ceva. Treaba se întâmplă lângă Poliţia capitalei.


duminică, octombrie 26, 2008

Small things

Pe TVR 1 un promo cu doamna Andreea Marin Bănică. Nu despre Surprize-Surprize (apropo, mai există?), nu despre Kilimanjaro, ci despre nu ştiu ce fundaţie care ajută copiii cu probleme.

Frumos, nimic de comentat. Doar că treaba e sponsorizată de Pampers. Iar încheierea era cam aşa: "Pampers - un lucru atât de mic poate salva o viaţă". O viaţă?! Părerea mea e că dacă e vorba de un bebeluş funcţional într-un autobuz plin, un pampers poate salva mult mai multe vieţi, de principiu cam toate din jurul lui.

joi, octombrie 23, 2008

Poveşti de week-end

toamna

liniştea

zâmbetul

ochii

aroma

fereastra

norii

libertatea

gândurile

răspântia

sfârşitul

Fotografii adevărate găsiţi aici.

miercuri, octombrie 22, 2008

Anotimpul meu

Cred că, undeva înăuntru, am schimbat anotimpul. Cred că vara mi-a ieşit din suflet. Cred că lumina asta magică de afară mi-a intrat pe sub piele pe nesimţite şi s-a cuibărit acolo. Şi mai cred că mirosul complicat de frunze uscate, de fum, de must, de ploaie dimineaţa, m-a curerit definitiv.

Într-un fel, îmi doream o Toamnă. Nu o căutam, acceptam fericită binecuvântarea verii târzii, până la primii fulgi de zăpadă. Dar ştiam că e acolo. Că se zbate netrezită. Ştiam că e pusă pe şotii în sertarul amintirilor. Şi că, într-o bună zi, va da buzna seducător peste anii mei.

M-am surprins zâmbind în oglinda retrovizoare. Lumina blândă de după-amiază caldă de octombrie a redat ochilor o culoare de care uitasem. O scânteie cu iz de castane. Auriul frunzelor s-a reflectat, respirând sincron, în părul proaspăt spălat. Zâmbesc în oglinda retrovizoare. Miroase a pământ, a frunze arse şi a plăcintă de dovleac.

Nu mi-e dor de mare, nici de berea rece, nici de apusurile târzii. Mi-e bine aşa. E multă linişte. Parcul pustiu, scăldat în culori ireale, nu pare deloc trist. Se bucură, ca şi mine dealtfel, de ceasurile leneşe ale unei zile cu zâmbet larg. Ştie şi el. Cred că am schimbat anotimpul. Anul ăsta vara s-a preschimbat în Toamnă.

marți, octombrie 21, 2008

Prieteni de week-end

tâlharul

romanticul

îndrăgostitul

singuraticul

şmecherul

visătorul

luni, octombrie 20, 2008

Ora 12 bate

Tocmai ce-am ajuns acasă. Cu 5 minute înainte de 12 eram în parcare. Un fel de cenuşăreasa, dar în bocanci şi ceva mai obosită. O duduie cu o Micra făcea manevre. Largi. Dă-i înainte, dă-i înapoi. Pe locul meu, evident.

Mă opresc s-o aştept. Mă vede şi-mi face semn să plec (?!) Pentru că nu mă execut, gesticulează ceva. Deschid geamul.

- (eu, plictisită) Domnişoară...
- (ea, ţâfnoasă) Dă-te că parchez.
- (eu, tot plictisită) Şi eu. Pe locul meu.
- (ea, şi mai ţâfnoasă) Unde scrie?
- (eu, deja obosită) Scrie.
- (ea, enervată) Unde? Să văd eu unde.
- (eu, amuzată) Pe jos, draga mea.
- (ea, cu tupeu) Arată-mi.
- (eu, dând ochii peste cap) Exact în faţa ta. Dă-te jos să vezi. Doh!
- (ea oarecum încurcată) Ăăăăă şi eu ăăăăă unde parchez acum?
- (eu, foarte obosită) Lasă, rămâi tu acolo, parchez eu vis-a-vis.

Merci am spus tot eu.
Cu plăcere s-a topit în noapte.

vineri, octombrie 17, 2008

Lumea văzută de sus...

Pentru câteva zile mi-am propus să mă detaşez de corp şi să privesc lumea de sus. De deasupra norilor mei.

Ne vom auzi când experienţele mă vor convinge să mă întorc.

joi, octombrie 16, 2008

Un alt fel de capătul lumii

Eu ştiu că după nori, după deal, după seara care se apropie, va ieşi soarele. Mi-a promis mie, zâmbind.



miercuri, octombrie 15, 2008

Ori la bal, ori la spital

În fiecare dimineaţă, trecând pe aici, mă întreb: stânga sau dreapta? Nebuni şi distracţie sunt peste tot...So?

marți, octombrie 14, 2008

Tuesday mood



luni, octombrie 13, 2008

Hai că se poate

Un studiu al Poliţiei Române (wow...şi ăştia s-au apucat să facă studii?) a stabilit portretul robot al infractorului român. Cică două treimi sunt din mediul rural. Iar peste 70% sunt fie analfabeţi, fie doar cu şcoala generală. Pe buneee?! Oare câţi ani (şi bani, că de aia e studiu, nu?) le-a luat să tragă concluzia asta?

Bine, asta vine după revelaţia de săptămâna trecută, când tot Poliţia Română, de data asta în colaborare cu SRI, se lăuda că au trimis un detaşament specializat de agenţi undercover să depisteze şi să monitorizeze grupurile de EMO kids. Şi au ajuns la concluzia (declarată public, cu mândrie) că aceştia sunt timizi, introvertiţi, se machiază cu negru, au bretoane lungi care să le acopere ochii şi în general au probleme de comportament.

Eu aştept continuarea. Începe să mă distreze.

vineri, octombrie 10, 2008

Vis de octombrie

Dimineaţă am simţit adierea blândă a toamnei. Dulce, caldă, emoţionată. Ceva m-a făcut să tresar.

Poate era raza subţire de soare, pătrunsă ilegal prin jaluzeaua strâmbă, închisă decuseară în grabă. M-a făcut să zâmbesc uşor, în colţul gurii. Mi-ar fi plăcut să zâmbesc larg, să râd, fascinată de bucuria unei astfel de treziri, ca o mângâiere tandră. Dar mi-a fost teamă. Teamă să nu pierd, prin fereastra larg deschisă a sufletului, momentul atât de inedit.

M-a făcut poate să tresar covorul uscat de frunze arămii, întins la picioarele mele, pe aleea din parc. Foşnind mocnit, supunându-se dezarmat sub paşii adormiţi, şoptind aproape ireal "calcă-mă, striveşte-mă".

Am tresărit însă şi azi-noapte. La ceasuri mici, când noaptea încă striga peste oraş, am tresărit în somn, speriată de străduinţa cu care visul revenea de câteva nopţi, aproape obsesiv, în mintea şi patul meu.

Vântul? Poate că era vântul. Azi mai cald şi blând ca niciodată în toamna asta. Învăluitor, înmiresmat, cu frânturi de amintiri de vară pierdută şi regăsită.

Ceva m-a făcut să tresar. Poate că era toamna, care încet, dar cu paşi siguri, şi-a ţinut promisiunea şi mi-a adus that special mood.

miercuri, octombrie 08, 2008

Cromatică

Dacă fericirea ar avea culoare, aş vrea să aibă culoarea ploii.
(leapşa merge mai departe)

luni, octombrie 06, 2008

Şi-uite-aşa, până la 100

Cleopatra Stratan şi-a lansat cel de-al doilea album, numit (logic) "La vârsta de 5 ani", că doar tot atâţia are şi prinţesa.

Deci creativitate 0.

Şi inspiraţie 0, aş spune, pentru că albumul de acum 2 ani se numea - ia ghiciţi cum? - "La vârsta de 3 ani".

Şi tot aşa, din 2 în 2, până la 100. Sau cum?

sâmbătă, octombrie 04, 2008

Sus în deal

...e-o casăăăăă, şi acolo-i mândra meaaaaa - face playback Mihai Constantinescu în direct pe Romantica. Alături de el, pe scenă, o gaşcă de fetiţe supraponderale, rujate excesiv.

- Haideţi, mânile-n sus, toate mândrele de acolo. Şi voi, cele din fund (sic!).

Cameramanul intră plictisit în joc şi mută lent pe public, unde mândrele de 70+ rânjesc extaziate. Dinţii scliplesc trist, obrajii rumeniţi artificial se ţuguie, bijuteriile (scoase special de la lada cu zestre) eclipsează.

Se întâmplă sâmbătă seara, la festivalul de succes Medgidia 2008.

joi, octombrie 02, 2008

De la dictatură la service

UPDATE
Aseară am avut o discuţie serioasă, în parcare, discuţie de genul "Uite care-i treaba, eu o să intru, o să pornesc motorul, iar tu o să cânţi, ok? Altfel te iau de-o aripă şi sâmbătă te duc la service, capisci?". A funcţionat.

Se ştie că ce-şi face omul cu mâna lui se cheamă lucru manual. Iar dacă dă greş zice că asta e, aşa m-a lovit damblaua, acu' să sufăr. Dar când te mănâncă undeva şi te iei după altul? Şi, evident, treaba se sfârşeşte rău, ce naiba faci? Păi de-abia atunci te oftici cu adevărat.

Mă gândeam dimineaţă, în drum spre birou, să mai butonez la radio. Că mă plictisem de cele 6 posturi presetate. Ia hai să mai vedem ce mai ascultă alţii. Şi mi-am amintit că m-a tot bătut lumea la cap să ascult postul ăla nou. Ăla de care a făcut blogosfera mişto la lansare. Buuun. Mie nu-mi plac băieţii ăştia în mod deosebit, nu mi-a plăcut nici campania (agresivă, deloc amuzantă, obsesivă. În fond, cam tristă şi penibilă) dar curiozitatea m-a împins să salvez frecvenţa pe butonul 4. Lung şi apăsat, ţiiiiiii- bip.

Gata. Şi linişte. Mă, ce naiba? Click-click pe volum în sus şi-n jos. Nimic. Alt post. Nimic. On-off. Nimic. Ete, na. Mut pe cd. Cică track 1. Linişte. Şi-o ţin tot aşa până pe Floreasca. Linişte în continuare. Aproape că-mi aud gândurile şi asta nu-i a bună. Când ajung la birou mă las păgubaşă cu butonatul.

Concluzia răutăciosă e că nici sistemul meu audio nu-i înghite. Concluzia (ne)amuzantă este că trebuie să dau o fugă până la service. Iar.

miercuri, octombrie 01, 2008

Curiozităţi

Întrebarea zilei

Dacă înotul ajută cu adevărat la slăbit atunci ce problemă au balenele?
(sau de ce încă nu sunt convinsă să mă apuc din nou de sport)