"Româneşte" - viitorul sună bine

Seara, la un magazin de telefonie mobilă.

- Şi cum e cu opţiunea asta?
- A, e tare. Face aşa şi pe dincolo. Iar asta e bonus.
- Pot să o activez oricând?
- Da. E simplu. Formaţi steluţă...

Noaptea, acasă.

Butonez. Nu merge. Respir adânc. Îmi iau o bere şi mă pun pe treabă. La naiba, tre' să-i dau de cap. După o oră renunţ. Mi-e prea somn. La TV văd o reclamă drăguţă. "Activează acum opţiunea...". Da, mulţumesc, bine că sunteţi voi deştepţi.

A doua zi, la birou.

Mă prind. Nu am credit suficient. Ok, reîncarc, butonez iar. Greu, greu de tot, merge. Iuhuuu! Dau să verific ce am activat. Vine un mesaj care mă pune pe gânduri: aveţi activate două opţiuni. Shit. Trebuie s-o dezactivez pe prima. Hmmm. Cât de greu poate fi? Greu. După o oră - din nou, resemnată - renunţ.

Seara, la alt magazin de telefonie mobilă (unde dau peste o tută).
- Mă ajuţi să dezactivez o opţiune?
- A, e simplu. Tastaţi steluţă...
- Mulţumesc, nu merge.
- Ei nu merge...
- Ia de aici, ia dezactiveaz-o tu.
- Îîîîîî, ăăăăăă, nu ştiu ce are...pfff, cel mai bine sunaţi la...

Mai târziu, la hipermarket (printre borcane cu murături, deja enervată).

De plictiseală (nu găseam gogonele!) sun la customer service. Mă înarmez cu răbdare, ca la război, ştiu că nu poate fi uşor. Dacă era, până acum rezolvam singură problema. Plus că operatorii ăştia sunt păsări phoenix. Adică...doamne fereşte, nu că şi-ar da foc când li se urăşte cu binele, însă în mod cert sunt mitici. Nu i-a văzut nimeni niciodată. Iar din experienţa proprie pot spune că nici la telefon nu i-a prins nimeni. Să revin... Îmi fac cumpărăturile cu telefonul la ureche. Pentru informaţii despre oferta noastră apăsaţi tasta 3. bla bla bla. După 40 de minute îmi amorţeşte mâna. Încă tastez ca nebuna cifre şi aştept să ajung la o persoană. Una reală, vie, dacă se poate. Plătesc, plec, ies din parcare. Iau meniul - iar - de la capăt. Aproape de casă aud (Doamne! m-am simţit ca Scrat când a văzut ghinda) "dacă doriţi să consultaţi un..." Da! Vreau! "Bună seara, sunt ... " bip-bip-bip. Nuuuuuuu! Mobilul e mort. Mă uit la el cu ură. Văd în ecranul negru reflexia unei frustrări maxime. Măcar am găsit gogonele.

Noaptea, acasă. Epuizată.

Prind curaj. Îmi zic - dacă am reuşit o dată, reuşesc din nou. Sun iar la operatorul phoenix. E 11 însă iar linia fierbinte se închide la 10. Să dea toţi dracii! Las tot deoparte, suflec mânecile şi mă pun pe treabă. Pe la miezul nopţii îi dau de cap. Îmi fac cruce, pun mobilul bine, departe, să nu cumva să-mi vină vreo idee să-i mai fac ceva. Adorm dusă şi visez agitat. Se făcea că sunam la hotline-ul de gogonele să dau nu ştiu ce cod secret de pe fundul borcanului.

Am avut un an greu, ştiu...lasă, vine unul mai bun. Iar data viitoare vă spun despre aventura la "Momo". I'll be back.

At the end of the world - 2nd: Closer

Poveste despre o furtună.
Departe, aproape, şi mai aproape...
Şi care, într-un final, s-a răzgândit.

Aeriene

Culmea naivităţii: să fumezi în toaleta avionului crezând că nu va afla nimeni.

Culmea prostiei: să fumezi în mai multe toalete ale avionului crezând că poţi păcăli echipajul că sunt mai mulţi ca tine.

Culmea tupeului: să filmezi însoţitoarea de bord în timp ce îţi explică nervoasă cum e cu amenda de 2.000 USD.

Culmea inconştienţei: să fii convins că eşti foarte tare şi că vei face acelaşi lucru şi la întoarcere, fără riscul de a fi paraşutat şi făcut gulaş pentru rechini.

At the end of the world - 1st: Black

M-am intors. Nu am noutati, dar am fotografii. Astazi, prima parte.

Enjoy!

Going 30+

Cum iti dai seama (iar, de parca nu ar fi suficienta oglinda) ca ai imbatranit. Discutie cu o colega (muuult) mai tanara:

- Wow, Falco, ce dau astia la Guerrilla...tare.

- Falco? Cine e Falco?

- ...

- Pe bune, cine e?

- Ala cu Jeanny...

- ?!

- Austriacul...

- ?!

- Ala de-a murit in accident de masina.

- N-am auzit de el.

- ...mda, adevarul e ca probabil a murit inainte sa te nasti tu...

Friday morning (cloud confusion)

Autumnale

Culmea prostiei.

Intr-o zi in care nici cainii nu se dau iesiti din casa, sa stai sa spargi seminte in fata bodegii, in dreptul unei balti. Si sa injuri soferii care te stropesc.

Eu n-am auzit ce spunea, dar mi-a placut gesticulatul cu sticla :)

Busy

You could be my unintended
Choice to live my life extended
You could be the one I'll always love
You could be the one who listens

To my deepest inquisitions
You should be the one I'll always love

I'll be there as soon as I can
But I'm busy mending broken pieces of the life I had before

Ţara lu’ peşte

6 (noi) motive ca să emigrezi:
- Prea multe grase poartă pantaloni albi, mulaţi. Mă paşte de ceva vreme o fractură de retină.
- Farmacistele recomandă, fără să clipească, Aulin pentru durerea de măsea. Uite-aşa am ajuns o ţară de ulceroşi.
- Din 5 modele de cizme care mi-au plăcut, 4 erau peste 200 euro. Mă gândesc să-mi păstrez banii încă o lună şi să-i investec serios într-o ţară unde nu te jefuieşte nimeni la drumul mare, cum ar fi Elveţia. Ştie cineva când e sezonul de reduceri la ei?

- Revizia (medicală) de toamnă. După 3 medici, 5 seturi de analize, 7 drumuri şi câteva programări ratate, oricine ar renunţa pe pricipiul dacă nu am murit încă, las’ că mai rezist până la anu’.
- Urăsc din ce în ce mai mult hypermarket-urile. Au mărit preţurile şi i-a apucat reorganizarea raioanelor. Rezultatul? O oră în plus pierdută aiurea, un milion irosit, plus bonus nervi cu carul. Mi-e dor de buticul de la colţ.
- Traficul de sezon toamnă-iarnă 2009. Punct.

Beautiful dawn

Moving on

Vara şi-a făcut bagajele discret, apoi s-a retras într-o noapte de început de septembrie. A dispărut fără bilet de adio, fără batiste fluturate-n vânt, fără bis-uri cu promisiuni de revenire. În locul ei, de ore bune, cântă ploaia pe streaşina învechită. Monoton, rece, adormit. Scenariu clişeistic de duminică după-amiază. Miroase iar a must şi a pâine caldă. Câte o maşină rătăcită fâşâie şoseaua, trezindu-mă din amorţeală. Un căţel latră departe. Vara mea a rămas acolo. Are parfum de maci, de pepene roşu, de valuri. De trifoi şi cafea tare. Până la buna-revedere pentru mine vara va rămâne aşa...

Generaţia tester

La Paris i-am văzut prima oară. Fâs-fâs, un Chanel mic. Plus un Moschino, mai tare, să ţină măcar două zile. Scăpase românu' în Sephora pe vremea când nici nu ştia că parfumurile se pot cumpăra la supermarchet, şi nu aduse de prin Turcia şi furişate prin recepţiile corporaţiilor. "Aveţi testere?" "Tester, cum se zice băi tester?" "Madame, s'il vous plaît, un tester se poate?" Vânzătoarele, amabile, le umpleau amărăştenilor punguţele cu amintiri parfumate.

Când s-a dat drumul la parfumeală şi aici, generaţia tester şi-a ...cum altfel...testat talentele. Nţţţ. Ale noastre vânzătoare au pregătire specială. Training intensiv de "nu se poate, nu avem, mă deranjezi". Nu de alta, dar ştiu din start cine le e duşmanul. Ori cea mai bună tactică e "know your enemy and ignore it".

Deunăzi mă plimbam printr-un hipermarchet. (Chiar aşa, peste hiper ce mai vine?) Recunosc, mă numesc Pisicot şi în ultimul timp am devenit dependentă. 10 minute pe seară shopping scurt la brânzuri, creme şi castroane mă destresează mai rău ca o zi la spa. Buuuun. Cum spuneam, la hipermarchet am regăsit generaţia pe care o credeam pierdută odată cu deschiderea milioanelor de magazine.

Fâs-fâs. Aha, sună familiar. Pfffff...două doamne cu fuste etno încercau noul deodorant, Bob după părerea mea, împărţind păreri mult prea personale pentru gusturile mele. Trei rafturi mai încolo, la standul de presă, am crezut că se dă ceva. Moca. Sampling. Ceva fără bani, oricum. Nţţţ. O familie lectura intensiv. Şi nu ştiu cum naiba dar cărţile erau ingnorate cu scârbă, în schimb revistele de bârfotecă erau abuzate în grup, ruşinos, prin ţipla sfâşiată cu poftă. ca un alcoolic ieşit de la dezintoxicare.

Dau să plec. Crezusem că le-am văzut pe toate. Însă, când trec pe la raionul de murături, văd doi domni (unul din ei cu un tricou roz lucios, mulat peste o burtă cam de 6 luni) testând - la propriu - recolta de castraveţi de la vecinii bulgari. Domnul cu tricoul era cu mâna de-un cot în borcanul cu cornişoni iar celălalt aştepta răbdător verdictul. "Merge, frate. Sunt din ăia buni, ca data trecută. Ia şi tu, Gogule."

Brusc mi-a trecut pofta de murături. Şi eu care credeam că domniţele care îşi întind tester-ul de gloss peste buze cu herpes sunt scârboase. Zău aşa. Păzea! Generaţia tester nu numai că n-a murit. Da' a şi evoluat. E specie care va supravieţui următorului cataclism. Nu de alta, dar se dau cu Bob. Am văzut eu.

Granny, come back!

Nu voi scrie cum a fost la concert, au făcut-o prea mulţi. Praf, înghesuială, huiduieli, plictiseală, hausăreală; show adevărat, prestaţie impecabilă, lecţie de profesionalism...nu mai contează acum. Pro şi contra aş găsi până mâine. Fuse şi se duse!

Doar că, oarecum offtopic, am tras două concluzii:

1. La capitolul condiţie fizică m-am făcut de ruşine. Granny a făcut ca toate alea, de-am zis că se rupe, timp de două ore iar eu nu am rezistat să stau atâta în picioare. Şalele m-au implorat ori să mă pun pe băncuţă, ca orice pensionară care se respectă, ori să-mi mişc fundul înţepenit la sală, pronto.
2. A fost prima dată în istoria corporaţiei când am plecat pe lumină, adică la 5 jumate. Poratrul m-a întrebat dacă mă simt rău sau a luat ceva foc.

So...nu zic dacă a fost bine sau rău la concert, insă după concluziile dureroase... granny, come back!

Şi totuşi, best part:

Culme culinară

Bucătarul de la cantina corporaţiei poartă bonetă. Peste chelie. Chelie completă.

Dark clouds, light soul

Iubesc contrastele.
Imi beau cafeaua amară dar cedez păcătos ispitei unei ciocolate calde în miez de noapte. Mă fac să zâmbesc leneş dimineţile senine dar mă umplu de viaţă furtunile în seri târzii. Ascult jazz când sunt stresată şi punk atunci când mă plictisesc. Sunt într-un dark mood for shooting dar am inima plină de vise şi fericire nerostită. Zâmbesc complice serii care a poposit pe furiş. Aş fi vrut doar ca azi să nu se sfârşească.
Aştept. Ştiu că va veni. E aici. Şi va rămâne mereu.

Blogul a murit. Trăiască blogul.

Teoretic a murit. Asemenea unui pacient comatos, rămas fără voia sa conectat la aparate, blogul meu respiră artificial, hrănindu-se cu rare vizite întoarse din obişnuinţă de vechi (foşti) amici virtuali. Are încă vise şi poveşti, le creionează mental până la mijloc, apoi se cufundă din nou cu o respiraţie prelungă în corpul inert. Oboseala îl face să nu mai ajungă să le scrie, tastând lacom cu clicuri febrile ca odinioară, adulmecând finalul. Renunţă înainte de atinge tastele, de la o vreme, reci.

Teoretic a murit. Practic blogul încă trăieşte. Trăieşte pentru că simte că îi va veni din nou timpul. Trăieşte pentru că mai are încă poveşti cu prinţese şi corăbii, poveşti cu veri nesfârşite, poveşti cu nori şi ceruri de iubiri mari, poveşti cu drumuri, paşi, locuri. Vremea va veni. Într-o zi, cu totul nesperat, pacientul va deschide ochii şi va vedea din nou lumea de sus.

Gânduri. Vise. Doruri.

Still the same

Aşa era în '92



Aşa a fost şi astazi. Aceeaşi energie, aceeaşi bucurie, acelaşi ritm care a unit inimile. Însă cu mai multă emoţie. Mult mai multă. Într-un cuvânt - minunat.

Woody in the 'hood

S-a întors. Desigur, alt personaj, alt peisaj. Dar cu acelaşi job.
Pe bune, acum. Chiar nu le doare capul?!

Haoleu!

(de asta nu-i o idee bună să-ţi verifici conturile duminica...)

Chicanes (storm coming, storm leaving)

Am ratat ploaia şi curcubeul.
Dar am prins-o pe ea. Furtuna.
Pe fugă, în drum spre suflete flămânde de vară.

Mărgelatu' strikes back

Not again, please...

P.S.1 M-a dat pe spate muzica. Ah, nu, colajul din spate. Sau mai bine steluţele. Gata, sunt fan steluţe!

P.S.2 Ce naiba spune?! Cu Nufărul am înţeles, da' cu finalul?!

Poppy summer dream

Genius (or not)

Cum de nu m-am gândit până acum? Cum naiba?!

Se dau următoarele date/elemente/simple plăceri, luate individual, una câte una:

Laptop.
Cappuccino.
Aer curat.
Răcoare.
Apus de vis.

De ce nu le-aş avea pe toate deodată? Pffff!
Gata! Rezolvat. Pisicot instalat comod pe terasă :)

P.S. Acum regret berea de aseară, savurată inside. Şi era un SanMiguel. Nţţţ.

Dorinţe

Pentru că (iar) se apropie şi pentru că (iar) am fost întrebată ce îmi doresc cel mai mult şi mai mult....

O casă (mică dar) cu o terasă mare. Ah, şi cu view.
Poate fi şi aşa...

Să mai am iar 20. Dar 20, da? Nu 25, nici 27.

Să am acces nelimitat aici. VIP card, eventual. Pe viaţă.

Şi să pot mânca ori de câte ori am chef o brioşă întreagă. Cu zmeură şi cremă de vanilie. Ea de ce poate?

Să merg la piscină când e prea cald. Sau să-mi aştept iubitul în parc când mi se face dor.

Să fac 10 minute seara de la birou până acasă. Adică străzile să fie cam aşa.

Să fotografiez licurici. Adevăraţi.

Panseuri

N-am dispărut. Am fost un pic prin zonă doar. Şi-am cugetat, pe semne, adânc. Pentru că lumea nu mai e chiar aşa cum o ştiam:

- Se poartă cei mai mişto pantofi din ultima sută de ani. Nu la noi, evident. Platforme periculoase, barete subţiri (şi cât mai multe), culori ireale. Verde crud, fucsia, roz fondant, mov, albastru electric, galben pai, roşu burgundia...Acum mă uit cu ură la debaraua mea.

- Alitalia este în pragul falimentului. Pe bune, acum. Meal onboard înseamnă doar biscotti (4 biscuiţi cât moneda de 5.000) şi un pahar de cico. Unde sunt casoletele cu somon şi sparanghel în sos de vin? Ah, am spus vin?...

- O escală de două ore poate fi tricky. Duty free? En passant, poate. Şi doar dacă eşti campion la atletism. Uneori "terminalul C" este ca în Shrek, adică really far-far-away. Dacă ai noroc, ajungi cu 5 minute înainte de boarding. Dacă ai.

- Există locuri în lume unde poţi sta cu pantofii nefăcuţi 3 zile. Chiar şi pe ploaie. A! Şi mai există ploaie fără noroi. Strange thing...

- Să zbori (4 curse în două zile, pfff) răcită cobză nu e o idee prea bună. Încă sunt fudulă de-o ureche. Iar capul stă să crape dintr-o clipă în alta. Iar asta e partea frumoasă, iadul pe pământ a fost la aterizări.

- Trebuie...nu, trebuie să-mi iau acumulatori noi pentru cameră. Ce am reuşit să fac cu aştia betegiţi coming soon :)

Copiii spun (încă) lucruri trăsnite

- Şi îi iubeşti pe amândoi căţeii la fel?
- Nuuu.
- Dar pe cine mai mult?
- Pe Ina.
- De ce? Că e mai mică?
- Nu.
- Că e fetiţă?
- Nu.
- ?
- Pentru că are 4 picioare.

*********

- Hai, mai spune cuvinte cu S.
- Nu mai ştiu...
- Hai, gândeşte-te, mai sunt multe.
- ...
- Hai, măi.
- Gata, ştiu unul! SIHOPAT!

*********

Scenă la Mall.
- De ce scriu ăştia în revistă că Oana Roman a slăbit?

- Pentru că a ţinut o dietă şi acum e mai slabă.
- Atunci de ce arată că un elefant roz cu pene?
(recunosc, imaginea este perfect descrisă, copilul avea dreptate)

Marea pe scurt

Pentru că weekend-ul a însemnat muncă, pentru că timpul iar a luat-o la goană, pentru că în rest am ascultat ploaia, pentru că...pentru că...ei bine, atât am de arătat.

Baby steps



Prison break



Love'n'coke

Dor

Poate că acea vară a mea este încă departe, însă vara asta chiar stă să vină. Bună sau rea, workaholică sau relaxată, fierbinte sau ploioasă, romantică sau lipsită de vise mari, e aproape.

Şi, pentru că PR-ista (cu sandalele ei cu tot) m-a inspirat, azi am dat fuga la pedichiură. Poate aşa se grăbeşte să vină. Vara. Cu tot cu sandale. E o strategie. La fel în cazul cărţilor. Când nu mai am timp şi chef să citesc, îmi cumpăr cărţi. De jenă, mă apuc iar.

Şi tot aşa când mi se face dor. Ascult, din nou, asta.

Sadly ever after

Niciodată nu am crezut în poveşti. Rectific. Nu în cele din cărţile de copii, alea cu happily ever after. Am crezut însă mereu în vise, întâmplări, întâlniri, fericiri. Şi împliniri, mai ales împliniri. Iar când m-au bântuit paranoic dubiile, viaţa a râs preţ de o secundă şi mi le-a trântit în braţe, plocon, să le trăiesc. "Asta se întâmplă doar în filme!". Aha...desigur, ia de-aici să vezi.

Însă au venit mereu furtunoase, bulversante, scurte şi intense. Ca o descărcare setoasă de adrenalină. Uneori au stat ani, alteori luni, câteodată numai clipe. Însă, ca orice lucru care se întâmplă cu un motiv, au fugit înapoi la locul lor, bifând în cartea sorţii to do list-ul personal.

Vorba lui Mika.
Şi totuşi...

Not my thing

Spring is not my thing.

Visez mereu la vară. La acea vară. Mi-am promis cândva o vară a mea. Aşa. Ca în povestea cu prinţesa. Cu briză răcoroasă şi păr în vânt, cu soare mângâietor, cu ploi în miez de nopţi fără somn, cu chef de fugă în lume, conducând fără ţintă pe drumuri şerpuind pe malul oceanului, cu pepe roşu dulce şi zemos, stropit cu picături reci de lămâie, cu zâmbet inexplicabil şi scânteie în priviri.

Până atunci, primăvara se încăpăţânează să promită fantezii. Primăvara, preludiu amăgitor, cu miresme tentante de fericire şi libertate. Primăvara, prea scurtă şi prea intensă, ca un apus ireal pe care ratezi să-l prinzi în cadru.

So, until then I go back. I always go back. Back to black.

Exerciţiu

Săptămâna asta "mare" m-a forţat, abrupt, să fac un exerciţiu. Pe cel al iertării. Pe cel al înţelegerii. Pe cel al acceptării. Coincidenţă sau nu, situaţiile s-au perindat prin faţa mea, la concurenţă mare, deschizându-mi ochii. Şi forţându-mă să înţeleg.

Într-o măsură am reuşit, acum zâmbindu-mi şi savurând izbânda. Dar, recunosc, a rămas o parte care se zbate a fi înţeleasă. Sunt încă lucruri care nu e normal să se întâmple, sau nu e cazul să existe, sau e dureros să fie parte din tine. Pentru ele şi pentru cele care se vor încăpăţâna să mai vină, am învăţat lecţia resemnării. Unele lucruri vin şi se întâmplă cu un rost.

Viaţa este, până la urmă, o cursă. La final ajungem toţi. Important este cum o facem.

Paşte fericit tuturor.

Şi iar...

Drumul
...ce părea că nu se mai sfârşeşte


Surata
...cu blăniţa încinsă de la soare


Gemenii
...din LOTR?


Şi alţi gemeni
...preferaţii mei


Întoarcerea
...sfârşitul. Sau, din nou, începutul.

Călătoare

Nu am avut timp de poveşti, de visare, de distracţie. Dar am avut suficient timp de somn, plimbare, scoici calde, bere rece şi, mai ales, fotografii.

"Va urma", partea I, e aici:

Flagless


Party time



Coming home


Morning light

Far-far away