Dor

Poate că acea vară a mea este încă departe, însă vara asta chiar stă să vină. Bună sau rea, workaholică sau relaxată, fierbinte sau ploioasă, romantică sau lipsită de vise mari, e aproape.

Şi, pentru că PR-ista (cu sandalele ei cu tot) m-a inspirat, azi am dat fuga la pedichiură. Poate aşa se grăbeşte să vină. Vara. Cu tot cu sandale. E o strategie. La fel în cazul cărţilor. Când nu mai am timp şi chef să citesc, îmi cumpăr cărţi. De jenă, mă apuc iar.

Şi tot aşa când mi se face dor. Ascult, din nou, asta.

Sadly ever after

Niciodată nu am crezut în poveşti. Rectific. Nu în cele din cărţile de copii, alea cu happily ever after. Am crezut însă mereu în vise, întâmplări, întâlniri, fericiri. Şi împliniri, mai ales împliniri. Iar când m-au bântuit paranoic dubiile, viaţa a râs preţ de o secundă şi mi le-a trântit în braţe, plocon, să le trăiesc. "Asta se întâmplă doar în filme!". Aha...desigur, ia de-aici să vezi.

Însă au venit mereu furtunoase, bulversante, scurte şi intense. Ca o descărcare setoasă de adrenalină. Uneori au stat ani, alteori luni, câteodată numai clipe. Însă, ca orice lucru care se întâmplă cu un motiv, au fugit înapoi la locul lor, bifând în cartea sorţii to do list-ul personal.

Vorba lui Mika.
Şi totuşi...

Not my thing

Spring is not my thing.

Visez mereu la vară. La acea vară. Mi-am promis cândva o vară a mea. Aşa. Ca în povestea cu prinţesa. Cu briză răcoroasă şi păr în vânt, cu soare mângâietor, cu ploi în miez de nopţi fără somn, cu chef de fugă în lume, conducând fără ţintă pe drumuri şerpuind pe malul oceanului, cu pepe roşu dulce şi zemos, stropit cu picături reci de lămâie, cu zâmbet inexplicabil şi scânteie în priviri.

Până atunci, primăvara se încăpăţânează să promită fantezii. Primăvara, preludiu amăgitor, cu miresme tentante de fericire şi libertate. Primăvara, prea scurtă şi prea intensă, ca un apus ireal pe care ratezi să-l prinzi în cadru.

So, until then I go back. I always go back. Back to black.

Exerciţiu

Săptămâna asta "mare" m-a forţat, abrupt, să fac un exerciţiu. Pe cel al iertării. Pe cel al înţelegerii. Pe cel al acceptării. Coincidenţă sau nu, situaţiile s-au perindat prin faţa mea, la concurenţă mare, deschizându-mi ochii. Şi forţându-mă să înţeleg.

Într-o măsură am reuşit, acum zâmbindu-mi şi savurând izbânda. Dar, recunosc, a rămas o parte care se zbate a fi înţeleasă. Sunt încă lucruri care nu e normal să se întâmple, sau nu e cazul să existe, sau e dureros să fie parte din tine. Pentru ele şi pentru cele care se vor încăpăţâna să mai vină, am învăţat lecţia resemnării. Unele lucruri vin şi se întâmplă cu un rost.

Viaţa este, până la urmă, o cursă. La final ajungem toţi. Important este cum o facem.

Paşte fericit tuturor.

Şi iar...

Drumul
...ce părea că nu se mai sfârşeşte


Surata
...cu blăniţa încinsă de la soare


Gemenii
...din LOTR?


Şi alţi gemeni
...preferaţii mei


Întoarcerea
...sfârşitul. Sau, din nou, începutul.

Călătoare

Nu am avut timp de poveşti, de visare, de distracţie. Dar am avut suficient timp de somn, plimbare, scoici calde, bere rece şi, mai ales, fotografii.

"Va urma", partea I, e aici:

Flagless


Party time



Coming home


Morning light

Far-far away

Calea

Prima din seria nouă.
Va urma.

My moment

Pentru că starea setată pe pilot automat s-a prelungit şi zilele şi nopţile deja au prins viteze supersonice, în seara asta m-am oprit, am respirat adânc şi i-am spus soarelui noapte bună. Atât astăzi. O simplă clipă de regăsire, surprinsă cu ultima suflare a bateriilor camerei foto.


Apoi, cu o banală apăsare din vârful degetului, m-am cufundat total în vise cu arome de ploaie caldă de vară.