Departe

Soarele ardea.
Prea tare pentru moleşeala care mă cuprinsese. Aerul era fierbinte, însă briza aducea răcoare şi mirosuri blânde de scoici în camera umbrită. Pe terasă, uitate într-un colţ, hamsiile se uscaseră lângă paharul cu bere.

M-am răsucit pe partea cealaltă, căutând cearşaful rece, şi-am aţipit la loc. Trăiam o linişte incredibilă, o amorţeală plăcută, o uitare de sine şi de lume. Auzeam marea departe, un fâşâit surd. Păream că dorm, însă simţeam totul în jurul meu, ca într-un film. Am zâmbit.

Apoi am deschis ochii. Privirea o căuta în patul răvăşit. Vara însă fugise departe, în vis. Îndrăznisem să-l am. Afară însă era doar primăvară. Crudă, încă rece, promiţătoare însă sceptică. Şi, mai ales, prea reală.

Sunshine

Pisicot somnoros. Trezit de raza obraznică a prea grăbitei dimineţi. Sfârlos pe jaluzeaua uitată deschisă. Îmbiat de mirosul tare de espresso. Cu gândul la visul fugar, cu arome sărate de vară.

Nopţi şi zile (varianta nouă)

Pentru că simt că zilele mele s-au scurtat iar nopţile au devenit brusc mult mai preţioase, în seara asta pe lungul şi târziul drum spre casă, m-am gândit că totuşi viaţa asta (vorba PRistei - model biropat) are şi ea avantajele ei:

- seara fac 30 de minute până acasă, în comparaţie cu ora şi jumătate de dimineaţă. Cred că ieri am luat chiar am luat un radar...

- ajung prea târziu ca să mă mai întâlnesc cu vecinii şi să mă ţină de vorbă despre probleme de viaţă şi moarte (apometre, gunoieri, lifturi, şedinţe de comitet)

- la supermarketul de cartier nu mai sunt cozi, am ajuns la performaţa cumpărăturilor în 4 minute

- am uitat de ceai de tei, lapte cald, oi numărate, poveşti de adormit. E suficient să pun capul pe pernă.

- îi ratez cu bucurie pe Dan Diaconescu şi Capatos cu nikitele, savarinele, ogicii şi brăilencele lor

- nu mai am timp să gătesc, deci nici să mănanc. Ceea ce nu-i rău ţinând cont de faptul că eu funcţionez pe dos: iarna slăbesc şi primăvara mă îngraş

- sunt prea zen ca să mă stresez ce fac mâine. Merg pe principiul întâi să dormim şi mai vedem. E clar, trăiesc clipa :)

End of the road

Vânt uşor, miros sărat de scoici, strigăt de pescăruşi.
Linişte. Visare. Linii. Paşi. Gânduri.
Zâmbet de primăvară.
Şi un căţel grăbit.

Cotidiene

Câteva constatări de miercuri...

- m-am trezit la 6.30, înainte să sune ceasul. Evident, nu am mai adormit la loc.

- într-o intersecţie o domnişoară într-un pardesiu alb-lapte m-a făcut să zâmbesc, cu gândul la vară. Apoi a fost violent stropită de nesimţit într-un gipan. La cele 3 grade de afară realizez că totuşi pardesiul alb-lapte e exagerat. Iar vara e departe.

- maşina e redevenit gri. Jur că intenţionez să o spăl de 2 luni. Ştie cineva când se opresc naibii ploile?

- mai pe seară mă amuz de un nene care şi-a pus mintea cu umbrela. Şi cu vântul. Zece minute a durat operaţiunea întors pe dos, pus la loc, întors pe dos, pus la loc. Între timp i-a zburat şi basca.

- cică de Paşte am liber în prima şi a doua zi. Prima zi fiind duminică. Deci unde-i partea fun?

- la supermarketul de cartier e coadă ca la alimentară, în 88. "Fănico, schimbă-mi şi mie 100 să-i dau rest domnului" - o vânzătoare strigă peste coadă, asurzindu-mă. Zău că mai am un pic şi mi se pare că se dă raţia de ulei. Atmosferă '80s.

- am poftă de limonadă. Limonadă adevărată, cu lime şi mentă. De ce oare am uitat să cumpăr?

- tot am senzaţia că e vineri. Se trage de la oboseală. Din păcate ştiu că vineri va trece cel mai repede. Ca şi weekend-ul.

- m-am reîntors la cizme. Asta chiar nu-i amuzant.

- am fotografii din weekend. Ştiam eu că am uitat să postez ceva...

Runaway

La benzinărie o tânără domniţă mă ia la zor.
- Pun benzina separat sau toate pe un bon? Zi cum vrei.
E din gaşca fetelor care din start te tutuieşte, chiar dacă arată cu 2-3 ani mai fragedă.
- Pe acelaşi bon. Şi vreau şi o cafea.
- Ia un jeton şi ia-ţi de la automat.

- Nu, vreau un cappuccino Segafredo, de la espressor (îmi ploua deja în gură uitându-mă la fotografie).

- Ăăăăă, ăla se bea doar aici, dar poţi să iei jeton, să folosim paharul de acolo şi îl iei la pachet. Mai costă un leu jumate.
- Bine, facem aşa, doar să fie cafea adevărată. Şi nişte ţigări de foi - cherry.
Îmi trânteşte un pachet cu aromă de vanilie. Le şi scanează repede, să nu mă răzgândesc.
- Nu vanilie, cherry.

Se întoarce iritată, răscoleşte în raft.Sunt convinsă că dă şi ochii peste cap.

- Mon Cherry? Nu am.
- Nu, alea sunt bomboane. Sunt excelente dar nu vreau acum, acum vreau ţigări de foi.
În final găseşte ceva, le trânteşte pe tejghea. Plătesc, dau să plec.
- O pungă? (simt cum îmi scapă M&M-urile şi alunele pe jos)
- Nu mai am. Şi ridică din umeri. Să nu uiţi de cafea. Vezi că nu am capac la ea.
De ce nu mă miră? Oricum paharul mă frige, nici nu mă deranjez să întreb de un manşon sau suport de pahar. Arunc un ochi pe bon. Ţigările sunt cu 2 lei mai mult.
- De unde diferenţa asta?
- A fost pusă eticheta greşit.

- De ce nu ai spus? Mi se pare normal să plătesc cât scrie pe pachet. Şi de ce nu e invers, ştii că invers nu se întâmplă niciodată?

- Auzi, dacă nu le mai vrei, dă-le înapoi.
Nu mai vreau nimic. Vreau să-mi beau cafeaua cu spuma fâsâită (de ce nu am oprit oare la Starbucks?) şi să alerg pe autostradă. E goală la ora asta.

Departe norii ameninţă soarele blând. Turbioane gri apar la orizont. O să plouă sigur.

Pornesc la drum. În 5 minute uit tot. Uit de toate.

Free at last.

Looking for the Summer

Un mic panseu, pe post de salvamar. Cuvinte meşteşugite, mânjite cu vopsea roşie, pentru a pune pe fugă inconştienţii în căutare de senzaţii tari, printre vârtejuri.

Eu aş mai fi adăugat şi un asterisc. Ceva de genul:
*mai bine încercaţi o baie în piscina mică, nu vă bazaţi pe colacele noastre de salvare, criza ne-a tăiat bugetele, nu avem decât anvelope refolosite.

Ultimii fulgi

Am început săptămâna trecută refuzând să fac numai şi numai ceea ce "trebuie". Cred că venise momentul magic în care începeam să învăţ să spun stop gândurilor chinuitoare şi stereotipurilor social impuse.

Uşurarea şi libertatea acceptate cu ochii închişi mi-au redat respiraţia profundă. Aer rece până în suflet. Bucuria unei după-amieze în parc, alături de prieteni blănoşi, cu nasuri umede şi cozi emanând pură fericire.

Ne-am bucurat împreună de fulgii târzii, ultimii din iarnă, aproape neaşteptaţi. Am inspirat lumina proaspătă a după-amiezei, mirosind uşor a primăvară, am adulmecat apusul înroşit departe, după un nor. Am amânat întâlniri plicticoase şi deal-uri cu vorbe-n vânt.

Am trăit un pic...

Şi bonus, pentru Maria:
ea este sleeping beauty :)

Semne

Am luat-o pe urmele mămicii Miki. Am început să am vise stranii. Nu, nici pe departe nu mă compar cu ea, însă cred că m-a inspirat :)

Acum, nu sunt sigură dacă e Miki de vină sau postările mele din ultimul timp, însă azi noapte l-am visat pe Ogică. Şi pe fiică-sa.

Din două una: ori e momentul să nu mă mai uit la astfel de emisiuni şi să revin la posturi educative, zen, cu suricate, antilope sau păsărele, ori trebuie să joc la loto.

Mă gândesc că e un semn, pe Ogică îl poţi visa doar o dată în viaţă. Ştie cineva dacă azi e tragere specială?