My way

Cred cu tarie ca toate lucrurile din lumea asta, indiferent cat de mari sau neinsemnate sunt, se intampla cu un motiv. Recunosc, de multe ori inca mai zvacnesc intreband "de ce". Iar "de ce"-ul vine tremurand de durere, cand o nedreptate imi este gratuit servita, si cu timida paranoia cand primesti nesperat un curcubeu dupa ploaie.

Si, dupa ce imi ferec inapoi in suflet emotiile, vine al doilea "de ce". "De ce" durerea este nedreptate. Cine decide asta? Cine spune ca eu, varsand o lacrima, nu devin mai buna, nu pasesc limpede mai departe, nu las fara regrete in urma un banal episod dintr-un serial la moda, dar prost. Si "de ce" premiul la loto imi reinvie paranoia. Cine are dreptul sa ma faca sa cred ca bonusul de luna trecuta este un noroc, cand de fapt plateste zeci de seri tarzii petrecute in singuratatea biroului.

De ce? Pentru ca nu am crezut niciodata in lucruri gratuite. Nimic nu e pe de-a moca in viata. Nu stiu cum naiba, dar exact atunci cand incepi sa nu mai crezi asta, mai exact cand te obisnuiesti cu binele, vine ceva si te trasneste de nu te vezi. Tot ce am facut si reusit in viata a venit dupa munca asiduua. Dupa lupta. Dupa incercari, esecuri, lacrimi, renuntari si reveniri. Dar au venit mereu lucruri frumoase. Lucruri care au pretuit infinit mai mult, pentru ca au trecut testul dur al rezistentei. Lucruri minunate care, atunci cand le-a venit vremea sa plece, nu au fost nicicum uitate. Lucruri pentru care as lupta din nou cu tot sufletul chiar daca as sti ca voi urma acelasi drum. Celelalte? Care celelalte? Cele venite fara efort? Nici nu mi le mai amintesc. M-au bucurat fix o secunda si s-au pierdut in genericul de final al episodului din serialul prost.

Rabdare, calitate rara, merita doar lucrurile grele. In rest, lucrurile devenite brusc neinsemnate nu merita nici macar o bataie de gene.